Descinderi în județul Gorj, la persoane acuzate de comercializare ilegală de tutun

1454

Polițiștii specializați în investigarea criminalităţii economice din Dâmbovița, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Inspectoratul General al Poliției Române și a Parchetului de pe lângă Judecătoria Găești, au efectuat, ieri, 25 de percheziții domiciliare, în 17 județe, între care și Gorjul. Descinderi au fost făcute și în Dâmbovița, Arad, Bacău, Dolj, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Harghita, Sibiu, Suceava, Timiș și Vâlcea, dar și în București, la persoane bănuite de comercializare ilegală de tutun.
,,În urma descinderilor, de la domiciliile acestora, au fost indisponibilizate 1.500 de țigări confecționate artizanal, 5 instalații destinate prelucrării tutunului, 23 de instalații pentru introducerea tutunului, aproape 29.000 de tuburi de țigarete, peste 24 de kilograme de tutun mărunțit și peste 21 de kilograme de tutun foi. Totodată, au fost audiate 91 de persoane bănuite a fi implicate în activitatea infracțională. Activitățile au beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române și al serviciilor de investigare a criminalității economice din: Arad, Bacău, Dolj, Buzău, Caraș Severin, Cluj, Constanța, Covasna, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Sibiu, Suceava, Timiș și Vâlcea și Sectorul Nr. 1 București. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de deținere, producere și comercializare de produse accizabile, supuse marcării, fără a fi marcate sau marcate necorespunzător”, se precizează într-un comunicat al IGPR.
Acțiunea de ieri a fost organizată în urma unor percheziții făcute în luna martie.
”În cauză, la data de 15 martie, polițiștii de investigare a criminalităţii economice au desfășurat alte 98 de percheziții, în 22 de județe (Dâmbovița, Călărași, Ilfov, Olt, Dolj, Argeș, Arad, Bihor, Ialomiţa, Ilfov, Botoșani, Buzău, Cluj, Constanța, Covasna, Gorj, Hunedoara, Sibiu, Timiș, Prahova, Tulcea și Vâlcea) și în Capitală. Au fost vizate persoane bănuite de comercializarea ilegală de tutun, depozite şi oficii utilizate pentru livrarea tutunului prelucrat. Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în perioada 2017-2019, cetățeni bulgari și români ar fi introdus, în mod frecvent, în România, tutun și frunze de tutun, prezentând la punctele de trecere a frontierei documente de însoțire a mărfii cu destinatar societăți comerciale din alte state din Uniunea Europeană. În realitate, tutunul nu părăsea România, era descărcat în diferite locații clandestine din țară și transportat ulterior spre locul de prelucrare, fiind comercializat, folosindu-se, de regulă, serviciul de curierat. Tutunul prelucrat ar fi fost promovat la vânzare în mediul online, pe site-urile de comerţ electronic, unde vânzătorul s-ar fi prezentat cu date de identificare false, folosind numere de telefon ale unor cartele prepay. În activități au fost angrenați și specialiști ai Direcției Generale a Vămilor, cu două echipaje canine”, se mai precizează în comunicatul IGPR.
L.F.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here