Deschidere de an şcolar cu muzică şi dans la Palatul Copiilor

865

Palatul Copiilor Târgu-Jiu şi-a deschis miercuri porţile pentru cei peste 3.000 de elevi care vor frecventa în acest an şcolar cercurile organizate în cadrul instituţiei. Şi fiind vorba de Palatul Copiilor, debutul noului an şcolar nu putea fi marcat altfel decât printr-un spectacol deosebit, la care au participat cei mai talentaţi dintre elevii instituţiei.

foto 024Evenimentul s-a desfăşurat în amfiteatrul din centrul municipiului Târgu-Jiu şi a atras zeci de spectatori. Rând pe rând, elevii Palatul Copiilor au urcat pe scenă şi au demonstrat, încă o dată, că merită cu prisosinţă numeroasele premii obţinute la concursurile naţionale şi internaţionale. De la dansuri moderne sau dansuri aerobice, la recitaluri de muzică uşoară, muzică populară sau muzică folk, momentele artistice au curs unul după altul, acompaniate de aplauzele spectatorilor. Anul şcolar 2013 – 2014 a fost unul foarte bun pentru Palatul Copiilor, elevii acestei instituţii au obţinut premii importante la foarte multe concursuri. Conducerea Palatului Copiilor speră ca şi în acest nou an şcolar, rezultatele obţinute de elevi să fie cel puţin la fel de bune.

foto 192“A mai trecut un an, un an cu bucurii, zicem noi, un an cu rezultate. Sunt convins că şi în acest nou an şcolar profesorii şi elevii de la Palatul Copiilor vor veni cu rezultate deosebite. Anul trecut a fost unul dintre cei mai buni ani, în sensul că aceşti copii ai noştri au participat la foarte multe concursuri naţionale şi internaţionale, au participat la concursuri de televiziune, de unde au venit cu rezultate deosebite. Sunt copiii noştri şi nu trebuie să uite asta, nimeni; nu sunt copiii Palatului, sunt copiii oraşului, copiii judeţului, şi trebuie să ne mândrim toţi cu aceşti minunaţi copii”, a declarat Pompiliu Ciolacu, directorul Palatului Copiilor Târgu-Jiu. La festivitatea de deschidere a anului şcolar 2014 – 2015 au participat şi reprezentanţi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj şi ai autorităţilor locale şi judeţene.

foto 357“Ce poate fi mai frumos decât un Palat al Copiilor pe care noi toţi încercăm să-l facem cât mai accesibil, cât mai plăcut pentru copii, dar şi pentru părinţii lor. Doresc celor mici, celor mulţi şi frumoşi, să se simtă bine şi să înveţe cât mai multe lucruri pe care să fie oricând deschişi şi pregătiţi să ni le prezinte şi nouă şi să ne încânte ochii, o dată cu prezenţa lor şi după aceea cu ceea ce au învăţat şi cu ceea ce au dobândit ei de la naştere şi prin educaţie ca talent şi ca pregătire”, a spus Sorin Arjoca, subprefectul judeţului Gorj.

foto 055Poliţiştii, alături de elevi
Şi reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Gorj au participat la acest eveniment. În cadrul “Săptămânii prevenirii criminalităţii”, oamenii legii au organizat o activitate cu tema “Strigăt pentru Pace în familie”, activitate în cadrul căreia au fost distribuite pliante cu informaţii şi recomandări privind prevenirea violenţei în familie şi diminuarea riscului victimal. De asemenea, au fost distribuite şi steguleţe albe, în semn de “Pace în familie”, asta spre încântarea celor mici, care pur şi simplu i-au luat cu asalt pe poliţişti pentru a se asigura că primesc şi ei unul.

foto 170Peste 3000 de elevi, înscrişi la Palatul Copiilor
Peste 3.000 de elevi s-au înscris în acest an şcolar la cursurile oferite gratuit de elevii Palatului Copiilor Târgu-Jiu. Numărul doritorilor a fost însă mult mai mare. “Anul acesta mergem tot cam ca anul trecut, în jur de 3400 – 3500, în sensul că, cu toată bunăvoinţa noastră, nu am avea capacitatea de a înscrie mai mulţi. Poate pe viitor ne vor ajuta oficialităţile şi persoanele îndreptăţite să mai câştigăm puţin spaţiu şi atunci poate ne vom mai îmbogăţi cu câteva cercuri. La nivelul oraşului nostru, stăm foarte bine faţă de alte judeţe, în sensul că avem 23 de clase, 23 de activităţi şi, bineînţeles, putem spune că paleta s-a întins prin faptul că datorită aprobării Regulamentului de organizare şi funcţionare a palatelor, profesorii, în cele 9 ore de predare, au dreptul trei grupe în alte domenii. Prin urmare mărim paleta de preferinţe a copiilor şi eu cred că este un lucru foarte bun”, a precizat Pompiliu Ciolacu, directorul copiilor Târgu-Jiu.
Roxana Lupu

foto 223

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here