Deputatul Vîlceanu, despre proiectul de pensionare a minerilor: „O povară imposibil de gestionat de CE Oltenia”

3480

Deputatul Dan Vîlceanu, președintele PNL Gorj, i-a înfuriat rău pe mineri și energeticieni. Parlamentarul spune că proiectul de pensionare anticipată a angajaților de la CE Oltenia, pentru care au loc proteste la Târgu-Jiu, presupune achitarea retroactivă a contribuțiilor a mii de angajați, ceea ce este „o povară imposibil de gestionat de CE Oltenia”.

„Apar în fiecare zi știri despre proiectul de pensionare anticipată a angajaților de la CE Oltenia. Au fost relatate pe larg și opiniile salariaților care își doresc acest proiect, îi înțeleg. Comunic cu angajați de la CEO în fiecare zi și le explic de ce acest subiect este tratat greșit, ba chiar se dezinformează, și că este esențial să obținem banii pentru certificatele carbon, să obținem prelungirea condițiilor de muncă deosebite și să obținem avizul pentru planul de eficientizare a CEO, care permite nu doar continuarea, ci și dezvoltarea activității”, a precizat Vîlceanu.

„Nu este proiectul meu”
Liberalul spune că proiectul pe care-l susțin acum unii angajați din CEO nu este proiectul pe care l-a depus în urmă cu mai bine de un an în parlament. „Eu propuneam condiții speciale pentru cei care lucrează în condiții grele, ori acest proiect aflat acum în discuție presupune achitarea retroactivă a contribuțiilor, ceea ce este o povară imposibil de gestionat de CE Oltenia. Nu poate plăti acești bani, ceea ce înseamnă că oamenii tot nu pot beneficia de pensionare. Ori dacă plătește înseamnă închiderea companiei”, atrage atenția parlamentarul.
Protestatarii din CE Oltenia cer să le fie recunoscută retroactiv grupa de muncă, astfel încât să se poate pensiona cu până la 13 ani mai devreme.
„De această lege ar beneficia 3.000 de oameni, iar la CEO lucrează 12.000, plus alte câteva mii la prestatori. Eu nu vreau închiderea CEO. Eu nu refuz să susțin cauza oamenilor, ci refuz să le spun că se poate ce nu se poate. Între timp, mă concentrez pe obținerea fondurilor pentru plata certificatelor carbon pentru Complexul Energetic Oltenia. Este urgent!”, a transmis parlamentarul.

Sindicalist: Vîlceanu să dea dovadă de seriozitate politică
Manu Tomescu, vicepreședintele Sindicatului Energia Rovinari, îl taxează public pe liderul PNL Gorj. „Așteptăm ca domnul deputat Dan Vîlceanu să dea dovadă de seriozitate politică și să susțină proiectul de lege al PNL, proiect de modificare a legii pensiilor prin care minerii și energeticienii sunt încadrați la condiții speciale de muncă! Acest proiect are depuse amendamente și se află în dezbatere în comisiile din Camera Deputaților. Acum PNL este la putere, iar domnul deputat Dan Vîlceanu are la dispoziție toate pârghiile necesare pentru a duce la îndeplinire ce a inițiat în anii 2018 și 2019 și ce ne declara prin aceste postări publice pe paginile dumnealui de socializare. Are susținerea și implicarea domnului deputat Radu Miruță, partenerul de guvernare de la USR, demnitar care are depus un amendament la acest proiect și care susține public încadrarea minerilor și energeticienilor la condiții speciale de muncă în legea pensiilor”, a precizat Tomescu.
I.IRINOIU

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Adelina Renunțați la răspuns

Please enter your comment!
Please enter your name here