Deputatul Cupă, iniţiatorul „mitei” pentru obţinerea gradelor militare

831

Mai mulţi deputaţi şi senatori din Parlamentul României au iniţiat un proiect de lege prin care orice cetăţean poate obţine un grad militar, dacă donează o anumită sumă de bani. Proiectul prevede crearea unui fond de donaţii, bani cu care să fie achiziţionată aparatură de tehnică de luptă şi muniţie pentru armata română. Proiectul de lege are 32 de deputaţi şi senatori semnatari. Unul dintre aceştia este şi Ion Cupă, deputat de Gorj şi vice-lider al grupului PLR-PC din Camera Deputaţilor.

Aflat în dezbatere la Camera Deputaţilor până la începutul lunii septembrie, proiectul propune beneficii celor care donează bani pentru Armată. Astfel, cei care donează între 1.000 euro şi 5.000 euro pe an, timp de cel puţin cinci ani, ar putea putea deveni subofiţeri în rezervă „cu opţiunea activării în serviciul militar activ, în condiţiile legii”, primind totodată o reducere de 4% pentru taxele şi impozitele din anul respectiv, plus o diplomă şi invitaţii la evenimentele Ministerului Apărării. Totodată, cine donează între 5.000 și 10.000 euro într-un an, pe durata a cel puţin şapte ani, primeşte gradul de ofiţer inferior în rezervă, plus o reducere de 8% din taxe şi impozite. Pentru sume mai mari, între 10.000 şi 50.000 euro pe an, bani achitaţi timp de nouă ani, se oferă gradul de ofiţer superior. Maximul pe care îl poate obţine un donator, dacă va plăti 50.000 euro anual, timp de 12 ani (600.000 euro), este gradul de general şi reducerea aferentă de 8% pentru taxe şi impozite.
Izabella Molnar

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.