Deputații PMP de Gorj și senatorul ALDE, victorie în Senat pe Legea Energiei

322

Reprezentanții Complexului Energetic Oltenia, dar și cei trei parlamentari de Gorj, care au semnat propunerea legislativă privind modificarea unor prevederi din Legea Energiei, în speță deputatul Scarlat Iriza, deputatul Vasile Popeangă, ambii PMP, și senatorul Dian Popescu de la ALDE, se bucură de victoria obținută, luni, la Comisia pentru Transporturi și Energie a acestui for. Asta deoarece 11 din cele 13 amendamente la Legea Energiei au trecut de comisia în cauză, urmând ca propunerea legislativă în această formă să ajungă la Camera Deputaților, forul decizional. Inițiatorii, dar și Ionel Ilie, directorul Diviziei Energetice a CEO, cel cu care parlamentarii inițiatorii s-au consultat pe marginea amendamentelor propuse, se așteaptă ca până pe 1 iulie, Camera Deputaților să aprobe cele 11 amendamente la Legea Energiei, asta deoarece legea în noua formulă va ajuta CEO să recupereze din pierderea financiară suferită. Este vorba despre situația privind grupurile companiei aflate în rezervă, dar la dispoziția sistemului energetic, fără plată, din vara anului trecut.

vasile popeanga in picioareDin iulie 2015, Complexul Energetic Oltenia pierde lunar câte 9 milioane de lei, asta deoarece ANRE nu a mai acordat banii necesari companiei pentru grupurile aflate în rezervă, la dispoziția sistemului energetic. CEO are astfel șapte grupuri în această situație, a explicat, ieri, directorul Diviziei Energetice, Ionel Ilie mulțumit însă că, luni, Comisia de Transporturi și Energie a aprobat 11 din cele 13 amendamente făcute de parlamentarii de Gorj, Scarlat Iriza, Vasile Popeangă și Dian Popescu, la Legea Energiei.
Ionel Ilie a menționat însă că unul dintre cele două amendamente pierdute ar fi fost important pentru CEO, dar victoria celor 11 amendamente importante nu poate fi negată. “Sperăm ca și la Camera Deputaților propunerea să aibă aceeași soartă, ca din iunie să primim și noi banii care au fost stopați la jumătatea anului trecut pentru grupurile aflate în rezervă”, a mai specificat directorul CE Oltenia vorbind despre serviciul de sistem care odată nou legiferat ar urma să susțină compania.

dian altulIriza se așteaptă ca Traicu să achieseze la propunere
Ionel Ilie nu este singurul care se bucură de aprobarea celor 11 amendamente de către Senat. La fel de bucuroși de acest demers sunt și deputatul PMP Scarlat Iriza și senatorul ALDE Dian Popescu, semnatari ai acestei propuneri.
“Este un pas destul de mare ceea ce am obținut luni, la discuții fiind prezent și secretarul se stat de la Ministerul Energiei, Corina Popescu, un reprezentant de la ANRE și unul de la Transelectrica. Amendamentele noastre s-au aprobat în conformitate cu Directivele UE, încadrându-ne astfel în toți parametrii. Vreau să-i mulțumesc domnului director Ionel Ilie pentru ajutorul și sprijinul de specialitate ce ne-a fost dat, dovedind că este un adevărat tehnocrat, un specialist interesat să sprijine, cu adevărat, CEO”, a declarat deputatul PMP, Scarlat Iriza.
Parlamentarul de Gorj a menționat, de asemenea, că, speră, ca la Comisia de Industrie, Rodin Traicu va achiesa la propunerea în cauză, iar legea va trece și de Camera Deputaților.
Trebuie menționat că Scarlat Iriza a făcut demersuri privind amendamentele la Legea Energiei încă de acum un an și jumătate.
Anamaria Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here