Depunctarea pandurilor, inevitabilă?

544

Finalul de an le aduce Pandurilor numai necazuri. Dacă echipa fanion a Gorjului s-a chinuit în prima jumătate a sezonului, şi nu a terminat meciul de la ASA Tg-Mureş pe teren, o nouă sancţiune este pe cale să le strice definitiv sărbătorile celor responsabili de soarta clubului. Comisia de licenţiere a FRF a propus ca echipele ASA Târgu Mureş, Gaz Metan Mediaş şi Pandurii Târgu Jiu să fie penalizate cu câte 3 puncte, deoarece la 30 noiembrie înregistrau datorii către alte cluburi sau angajaţi. Potrivit directorului Departamentului de Licenţiere din cadrul Federaţiei Române de Fotbal, Viorel Duru, decizia ar urma să fie pusă în aplicare după 23 decembrie, în urma judecării apelului. Cele trei formaţii pot scăpa de depunctare doar dacă prezintă documente prin care certifică faptul că datoriile au fost plătite înainte de 30 noiembrie.
“Am propus sancţionarea echipelor Gaz Metan Mediaş, Pandurii Târgu Jiu şi ASA Târgu Mureş, s-a luat o decizie pe fond, urmează apelul, iar decizia din 23 decembrie va fi definitivă şi executorie pe plan naţional. Ea poate fi atacată la TAS, iar o decizie irevocabilă trebuie luată până pe 15 februarie 2017. Decizia se aplică imediat ce devine executorie, de pe 23 decembrie. Probabil în clasamentul din ianuarie va apărea. Acest program de monitorizare începe la 30 iunie şi se încheie la 30 noiembrie, şi există o perioadă de graţie acordată cluburilor la monitorizare de două luni”.
Duru a explicat că Federaţia va tăia în carne vie, iar plata restanţelor nu se poate face în orice moment pentru a scăpa de depunctare. “La 30 septembrie se face o raportare şi la 30 noiembrie trebuie să spui ce s-a întâmplat cu ele. Aşa că la apel nu mai pot veni cu dovezi de achitare a restanţelor, pentru că termenul a fost 30 noiembrie. Dacă plăteşti pe 15, 20 decembrie nu se cheamă că ai respectat cerinţa regulamentară. Mergând la absurd se poate întâmpla ca un club să fi uitat de un document de plată prin sertarele clubului, dar trebuie să aibă data de dinainte de 30 noiembrie. O dată ulterioară nu este luată în considerare”.
Monitorizarea şi penalizarea cluburilor a constat în analizarea situaţiei datoriilor financiare către alte grupări sau către proprii angajaţi: “Au fost evaluate criteriile financiare, respectiv lipsa datoriilor financiare restante către cluburi şi către angajaţi. Ca şi la licenţiere, sunt două criterii. Cele trei cluburi au înregistrat datorii restante, Gaz Metan către un alt club, iar două cluburi către angajaţi, ASA şi Pandurii. E vorba de trei puncte pentru încălcarea articolului de care se face vinovat fiecare club în parte, articolul 54 la Gaz Metan, iar la ASA şi Pandurii, articolul 55 din regulament. În plus, la Gaz Metan am propus şi o sancţiune cu penalitate financiară pentru că nu a depus la termen documentaţia solicitată”. Toate cluburile vizate de depunctare se află în insolvenţă. Dacă la Pandurii şi ASA, depunctarea ar fi legată strict de neplata salariilor, situaţia de la Mediaş este una interesantă. Ardelenii figurează cu o datorie de 90.000 euro către Cernomoreţ Burgas, însă clubul din Bulgaria a intrat între timp în faliment. Conducerea lui Gaz Metan Mediaş susţine că a făcut o adresă către cei de la Cernomoreţ, dar n-au primit niciun fel de răspuns. Datoria a venit ca urmare a faptului că Mediaş l-a legitimat pe Bekoe, un ghanez care la acea vreme era sub contract cu Cernomoreţ.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.