Decizie a Primăriei Târgu Jiu!

1622

„Primarul Municipiului Târgu Jiu a convocat astăzi Comitetul pentru Situații de Urgență ca urmare a faptului că în trotuarul pasarelei din zona Artego au apărut fisuri ce au provocat deplasarea și aplecarea balustradei, existând riscul prăbușirii unor bucăți din pod.
În cadrul ședinței s-a hotărât interzicerea circulației rutiere și pietonale pe sub pod prin balizarea zonei și supravegherea permanentă a acesteia, restricționarea circulației pe sensul de mers dinspre sensul giratoriu spre Artego, pe partea carosabilă din zona adiacentă fisurii prin utilizarea unor semafoare temporare, dar și limitarea vitezei de circulație a autovehiculelor, în zona podului, la maxim 15 km/oră.
Zona va fi permanent monitorizată în vederea identificării în timp real a oricăror modificări structurale.
De asemenea, s-a hotărât informarea, prin toate mijloacele, a cetățenilor privind situația creată și măsurile adoptate pentru restabilirea stării de normalitate.
Urmează, în perioada imediat următoare, elaborarea documentației tehnice privind soluțiile ce se impun pentru înlăturarea riscului privind circulația pietonală și auto în zona respectivă, estimarea costurilor necesare intervențiilor, alocarea sumelor necesare intervenției și demararea procedurii atribuirii în regim de urgență a contractului”, se arată într-un comunicat emis de conducerea Primăriei Târgu Jiu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here