Decizia luată de rapperul ”Mecanicu” după arestare

701
Sursă foto: Facebook

Toţi cei 14 tineri arestați preventiv, vineri, de judecătorii de la Tribunalul Gorj, cer o măsură mai blândă. Printre cei care au contestat decizia instanței se află și rapperul ”Mecanicu”. Hotărârea definitivă va fi stabilită la Curtea de Apel Craiova, care nu a stabilit deocamdată un termen la care va analiza contestațiile. Până atunci, toți suspecții cu vârste cuprinse între 17 și 35 de ani, printre care se află și o adolescentă, vor rămâne în arestul Poliției Gorj. Aceștia au ajuns în fața anchetatorilor în urma celor 28 de percheziții efectuate joi, în trei județe, fiind vizate două grupuri specializate în trafic de droguri de risc și substanțe etnobotanice. Rapperul zis ”Mecanicu” lăsa să se înțeleagă și pe rețelele de socializare că ar fi consumator de droguri. Recent, un prieten i-a recomandat pe Facebook ”un medicament pe cale orală”, iar acesta i-a răspuns: ”Eu sunt cu injectabilul, lasă-l pe el pe calea orală”.

„Admite propunerea formulată de DIICOT – Biroul Teritorial Gorj. Dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Mihaela Andreea, Paul Daniel, Cristel Alin, Bogdan-Ovidiu, Bogdan Ionuţ, Gabriel-Daniel, Crăete Tănase, Adrian-Valentin, Daniel Cătălin, Ionuţ, Ionuţ-Marius, Vasile Alexandru, Marius-Cosmin şi Dumitru Florin, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă. Dispune emiterea mandatelor de arestare preventivă. Cu drept de contestaţie în 48 ore”, a stabilit prima instanţă.

”În cauză există suspiciunea rezonabilă că, pe parcursul anului 2016, membrii celor două grupuri infracţionale au comercializat în Craiova, Petroșani, Târgu-Jiu și Rovinari, droguri de risc şi substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive”, se precizează într-un comunicat de presă al DIICOT. Surse judiciare au precizat pentru Gorjeanul că în dosar au fost vizate două grupări infracționale organizate pe trafic ilicit de droguri de risc, din categoria canabis și efectuarea de operațiuni cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive, prevăzute de articolul 16, din Legea 194/2011, cu etnobotanice: ”Cele două grupări interferau la diferite momente și făceau schimb de droguri și de astfel de substanțe, pe care le vindeau pe raza județelor Dolj, Gorj și Hunedoara, cu precădere în Gorj, la Rovinari, Târgu-Jiu și în localitățile învecinate. Patru din cei reținuți sunt din Dolj și șapte din Gorj, iar ceilalți din Hunedoara. Gruparea era orientată pe aprovizionare de la Dolj, unde sunt patru reținuți, printre care se află și un minor de 17 ani. Aveau un cerc de consumatori, tocmai pentru a se asigura că nu sunt prinși, aveau un cerc, în toată filiera, un cerc consacrat de consumatori, persoane care, la rândul lor, le luau pentru a le consuma sau dădeau și mai departe. Minorul de 17 ani era folosit de liderii grupării de la Dolj pe segmentul vânzare, îl dotaseră cu telefon mobil, îl aprovizionau cu pliculețe. Consumatorii nu sunt elevi, prea puțini. Sunt studenți, tineri, minori prea puțini, dar cercul consumatorilor nu s-a definitivat. Nu sunt cumpărători de bani gata. Prețul unui pliculeț de droguri varia, mai și negociau, depinde și ce cantitate ridicau. Pornea de la 10-15 lei, dar era chiar până la 150 de lei, în funcție de cantitate. Consumatorii au fost audiați în calitate de martori”. (L.F.)

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here