Ce-i drept, sărbătorile de iarnă vin prilejuindu-ne măsura credinţei şi îndestulării, trecând mai apoi în nimbul fiecăruia, după cum ne-am împregnat cu binefacerile lor. Rămân însă întâmplările de potcă ale unora, stârnindu-ne şcoala.
Aşa îi fu dat lui Tilică A. din Viezuroii. Cu câteva zile înainte de Crăciun, venind spre casă, după ce lucrase pe schimbul II la mină, cam pe la unu noaptea- gândurile lui de bine cu tăierea porcului „pate, după ora 9”, cu ţuica fiartă şi cu ciozvârţile fripte, nu-l mai slăbeau. Dar, înainte să dea spre podişca lui, omul băgă de seamă, că, ceva mai la deal, câţiva înşi se luptau ,,zor-nevoie” să urce un porc într-un camion. Grăbi ’ntracolo, ajută şi el,,ca tot românu”, după care,,, mai mult cu forţa, primi 5 lei îndesaţi în buzunarul cu ochelarii”.
– Da, ce gheavolu întârziaşi atâta mă omule, că şti bine câtă treabă avem noi la zâuă! Or, măvaică trecuşi iar pi la Domnica… ha? C-am s-o ’nfoi, eu o dată!
– Taci, fă, că iote ajutai pe unii să urce un porc într-o maşină. Ba, îmi măi deteră şi 5 lei, unde să-i pun?
– Lasă-i la tine şi dă-ţ în pat c-acuş îi zâua.
– Că, de-ai zâce, fă?
– Cât fu de mare porcu? Se nedumeri femeia.
– Cam ca al nost’, de!… trecut bine de 150 kilograme…
– Mă-î, i-a vez’ tu porcu nost’ mai e la locu’ lui?
Ajuns grabnic la coteţ, bietul de el băgă de seamă că… adio porc! Neavând curajul să se mai întoarcă în casă rămase pistosit în curte.
– Dare-aş de boala ra!- se tângui femeia, luându-l la rost: măvaică ăla fu porcu’nost…! orbete, ce eşti!
– Aşa-i, sunt un nemernic, ce măi! Da, las’ că-i reclam la Poliţie, acum, de-o să mă ţână minte! Ducând mâna, instinctual, după ochelari, observă lipsa lor din buzunarul în care i se îndesaseră cei 5 lei.
– Ce Poliţie? las’ că-i dau, eu, la blăstăme, să-i satur! a-i să vez’!
Mihail PASĂRE
