De pe băncile şcolii, cu carte de muncă în penitenciare

463

Administraţia Naţională a Penitenciarelor, prin Penitenciarul Târgu Jiu, recrutează candidaţi în vederea participării la concursul de admitere în instituţii de învăţământ din sistemul de apărare, ordine publică şi securitate naţională, sesiunea 2014, pentru locurile repartizate sistemului administraţiei penitenciare. Candidaţii trebuie să îndeplinească o serie de condiţii şi criterii specifice pentru a fi recrutaţi.

Potrivit Laviniei Lupu, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Târgu-Jiu, candidaţii gorjeni îşi pot încerca norocul la o serie de instituţii de învăţământ universitar precum: Academia de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza” Bucureşti, Facultatea de Poliţie, specializarea „Ordine şi siguranţă publică” – penitenciare, curs de zi, durata studiilor 3 ani, 40 de locuri (bărbaţi şi femei); Academia Naţională de Informaţii „Mihai Viteazul” Bucureşti, Facultatea de Informaţii, curs de zi, durata studiilor 3 ani, având 2 specializări Psihologie – informaţii – 10 locuri (femei şi bărbaţi) şi specializarea Studii de securitate şi informaţii – 5 locuri (bărbaţi). De asemenea, pot încerca la Institutul Medico – Militar Bucureşti: Facultatea de medicină, cursuri de zi, durata studiilor 6 ani – 10 locuri (femei şi bărbaţi); Facultatea de medicină dentară, cursuri de zi, durata studiilor 6 ani – 5 locuri (femei şi bărbaţi) şi Farmacie, cursuri de zi, durata studiilor 5 ani – 1 locuri (femei şi bărbaţi).

Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, în oferta educaţională
O altă variantă la dispoziţia gorjenilor ar fi Academia Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Facultatea de Management Militar, pentru domeniile de licenţă: Ştiinţe Militare, informaţii şi ordine publică, specialitatea militară finanţe-contabilitate, cursuri de zi, durata studiilor 3 ani – 5 locuri (femei şi bărbaţi).
De asemenea, Ştiinţe Administrative – programul de studii Administraţie publică, Specialitatea militară, cursuri de zi, durata studiilor 3 ani – 5 locuri (femei şi bărbaţi).
Academia Tehnică Militară Bucureşti: Facultatea de Mecatronică şi Sisteme Integrate de Armament, domeniul de licenţă Inginerie civilă – specializarea Construcţii şi fortificaţii (Inginer de construcţii şi fortificaţii), cursuri de zi, durata studiilor 4 ani – 3 locuri (femei şi bărbaţi); Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare, domeniul de licenţă Calculatoare şi tehnologia informaţiei – specializarea Calculatoare şi sisteme informatice pentru apărare şi securitate naţională, cursuri de zi, durata studiilor 4 ani – 4 locuri (femei şi bărbaţi) şi Facultatea de Sisteme Electronice şi Informatice Militare, domeniul de licenţă Inginerie electronică şi telecomunicaţii – specializarea Transmisiuni, cursuri de zi, durata studiilor 4 ani -2 locuri (femei şi bărbaţi).

Instituţii de învăţământ postliceal
Absolvenţii de liceu se pot înscrie la Şcoala Militară de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre „Basarab l” din Piteşti, cursuri de zi, durata studiilor 2 ani sau la Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna, cursuri de zi, durata studiilor 1 an: 190 locuri – bărbaţi, 30 locuri – femei
Persoanele din judeţ interesate de ofertă îşi pot depune dosarul de candidat la sediul Penitenciarului Târgu-Jiu, de luni până vineri, între orele 09.00 – 13.00.Tinerii care vor dovedi, la examen, că sunt pregătiţi să lucreze în acest domeniu vor beneficia, în condiţii de gratuitate, pe perioada procesului educaţional, de cazare, masă, echipament şi asigurare medicală.
Andrada Bărăitaru

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here