Datorită implicării Consiliului Judeţean,

440

IMG_1872Consiliul Judeţan Gorj, prin Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) a reuşit implementarea unui nou proiect european la nivelul judeţului nostru. Proiectul este denumit „Creşterea capacităţii autorităţilor publice locale din România în vederea sprijinirii copiilor cu dizabilităţi în cadrul propriilor familii”şi a fost lansat ieri, la Târgu-Jiu.

Proiectul „Creşterea capacităţii autorităţilor publice locale din România în vederea sprijinirii copiilor cu dizabilităţi în cadrul propriilor familii” se înscrie în ansamblul observaţiilor şi recomandărilor formulate în anul 2009 de către Comitetul ONU pentru Drepturile Copilului (punctul 61), în lumina Regulilor Standard privind Egalizarea şanselor pentru Persoanele cu Handicap (Rezoluţia 48/96 adoptată de Adunarea Generală a ONU), precum şi a articolului 23 al Convenţiei privind Drepturile Copilului (CDC), având un buget total de 2.919.052 EUR. Acesta a fost implementat la nivelul judeţului nostru prin parteneriatul dintre Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Gorj.

Lansarea activităţii echipei mobile înfiinţate în cadrul proiectului „Creşterea capacităţii autorităţilor publice locale din România în vederea sprijinirii copiilor cu dizabilităţi în cadrul propriilor familii” a avut loc la Tîrgu-Jiu, în data de 23 martie, proiectul fiind finanţat prin Mecanismul financiar al Spaţiului Economic European.

Proiect lansat de specialişti

La conferinţa în cadrul căreia s-a lansat proiectul „Creşterea capacităţii autorităţilor publice locale din România în vederea sprijinirii copiilor cu dizabilităţi în cadrul propriilor familii” în Târgu-Jiu au fost prezente persoane importante pe plan local, dar şi naţional. Astfel, au luat parte la procedura de lansare: Zoica Zamfirescu, Secretar al Consiliului Judeţean Gorj şi preşedinte al Comisiei pentru Protecţia Copilului Gorj, Ninele-Natalia Gruia – director adjunct al DGASPC Gorj, Cristina Cuculas – reprezentanta Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale şi Antoaneta Trăistaru – coordonatorul echipei mobile înfiinţate în cadrul DGASPC Gorj. De asemenea, în sală au mai fost prezenţi şi reprezentanţi ai altor instituţii din Gorj, precum Inspectoratul Şcolar Judeţean, Direcţia de Sănătate Publică Gorj şi altele.

S-a format o echipă mobilă

Prin proiectul „Creşterea capacităţii autorităţilor publice locale din România în vederea sprijinirii copiilor cu dizabilităţi în cadrul propriilor familii” s-a avut în vedere crearea unor echipe mobile pluridisciplinare (formată din logoped, kinetoterapeut, terapeut ocupaţional, medic pediatru, educator specializat, asistent social) care să ofere sprijin copiilor cu dizabilităţi, părinţilor acestora şi specialiştilor din comunitatea în care se află copiii, în vederea îndeplinirii obiectivelor stabilite în planul de recuperare şi formarea membrilor acesteia. Proiectul este implementat în judeţele: Arad, Argeş, Bihor, Bistriţa Năsăud, Brăila, Braşov, Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Gorj, Mehedinţi, Mureş, Neamţ, Olt, Sălaj, Satu Mare, Vaslui, Sector 4, Sector 6.

Totodată acest proiect implică şi formarea unor categorii de personal, care prin natura profesiei interacţionează permanent cu această categorie de copii, cum ar fi: personalul din cadrul Serviciilor de Evaluare Complexă de la nivelul tuturor DGASPC – urilor, personalul medical din secţiile de obstetrică – ginecologie şi secţiile de pediatrie, personalul didactic din grădiniţe şi şcoli gimnaziale; membrii comisiilor interne de evaluare continuă din cadrul unităţilor de învăţământ, precum şi membrii Comisiilor pentru Protecţia Copilului de la nivelul tuturor judeţelor din ţară.

Copii cu dizabilităţi, sprijiniţi de specialişti

Beneficiarii direcţi ai acestui proiect vor fi copiii cu dizabilităţi îngrijiţi în familie sau care beneficiază de măsura de protecţie specială a plasamentului în reţeaua de asistenţă maternală sau la o persoană sau familie. Echipa mobilă a cărei activitate s-a lansat ieri se va alătura celorlalte douăzeci de astfel de structuri similare, serviciile oferite de aceasta copiilor cu dizabilităţi la domiciliul acestora, în cadrul comunităţii căreia aceştia îi aparţin, devenind de astăzi parte integrantă a activităţilor de specialitate oferite de către DGASPC Gorj.

Minodora Sucea

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here