Cupa Porcului și-a stabilit semifinalistele

1606

A zecea ediție a Cupei Porcului la minifotbal a debutat cu jocuri extrem de spectaculoase, între echipe foarte puternice. Competiția este împărțită, în acest an, pe două secțiuni, finalele urmând să aibă loc duminică, 22 decembrie. În Grupa A din Cupa Porcului, se cunosc deja cele două echipe calificate în semifinale, cu o etapă înainte de finalul fazei grupelor. Peppy Dolce Vita a învins Karma Târgu-Jiu la o diferență clară și e sigură de locul 1 în grupă.
Vulturii Fărcășești a câștigat, sâmbătă, un meci foarte echilibrat cu Viitorul Târgu-Cărbunești, iar, duminică, a trecut de Karma Târgu-Jiu, pentru a ajunge la 9 puncte în clasament.
ACS Victoria Târgu-Jiu nu a reușit decât o remiză duminică, urmată de victorie la loviturile de la 7 metri cu Viitorul Târgu-Cărbunești, dar cele două puncte acumulate nu au fost suficiente pentru a o menține în cursa calificării.
În grupa B, Dream Team Târgu-Jiu a câștigat, la limită, duelul cu Wektra Team și a luat o opțiune serioasă în privința calificării în semifinale.
Primăria Bîlteni a trecut de Primăria Rovinari și își va juca șansa la calificare în ultima etapă, contra celor de la Dream Team. În paralel cu turneul principal, are loc și Cupa Porcului a Amatorilor din Gorj. În sferturi au avut loc meciuri interesante. Primăria Telești a trecut la limită de Star Team (2-1), FC Primăria Albeni a învins, tot la limită, pe Green Team (2-1), în timp ce Pro Răzvy Team s-a impus, pe final de meci, în duelul cu Primăria Motru (4-2).
Cel mai spectaculos meci a fost însă cel dintre ACS Victoria 2 Târgu-Jiu, câștigătoarea Cupei „Împreună suntem minifotbal” din vară, și CSV Dragon. ACS Victoria 2 câștigase toate meciurile din Cupa Porcului Amatori din grupe, dar CSV Dragon s-a impus la penaltiuri și s-a calificat astfel în semifinale.
Finalistele celor două competiții vor lua parte la pomana porcului și la petrecerea de final de an din Complexul Dolce Vita.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here