Cunoaşterea lui Dumnezeu (I)

269

Cunoaşterea lui Dumnezeu este o problemă fundamentală care împarte lumea în două. Teologia are partea ei în dezbaterea acestei probleme deoarece ea nu trebuie să despartă mântuirea omului şi sfinţirea creaţiei, sau epistemologia.
Faptul soteriologic- adică reapropierea vieţii în deplinătatea ei, în comuniunea cu Dumnezeu – este inseparabil de faptul cunoaşterii şi contemplării lui Dumnezeu: „Cunştinţa adevărului este leacul mântuitor al sufletului” (Sf. Grigorie de Nyssa, Despre nevoinţă ).
Dumnezeu – Cuvântul se întrupează anume pentru a se constitui acea comuniune conştientă şi deplină care garantează existenţa omenirii.  În această comuniune, cunoaşterea înseamnă apropierea existenţei însăşi, încât pierderii cunoaşterii lui Dumnezeu, care este ţinta şi viaţa însăşi, prin care toate sunt ţinute în existenţă, totul se rostogoleşte în haos. Fără cunoaşterea lui Dumnezeu care înseamnă comuniune de viaţă, persoana intră în domeniul neantului. Sf. Atanasie al Alexandriei afirmă că atunci când omul a pierdut cunoştinţa de Dumnezeu , în mod inevitabil el a pierdut existenţa cu aceasta: „Dacă fiinţa lor era altădată neexistentă şi dacă ei au fost chemaţi  în existenţă prin prezenţa şi iubirea de oameni a lui Dumnezeu şi întorcându-se către nefiinţă – căci răul este nefiinţă, iar binele este existenţă, întrucât vine de la Dumnezeu, singurul care are fiinţă în El însuşi – au pierdut în mod inevitabil existenţa care era veşnică”.
Această legătură între cunoaştere şi existenţă (desigur aici ne interesează dimensiunea ei soteriologică) este proprie atât Vechiului, cât şi Noului Testament. În Vechiul Testament observarea Legii constituie garanţia cunoaşterii şi existenţei: „Legea Ta cugetarea mea este”  (Ps. 118, 174). Psalmul 118 – în tradiţia  liturgică se citeşte la slujba înmormântării – de rezonanţă mesianică foarte puternică, este o laudă a „Legii Domnului”, exprimând iubirea profundă a Legii şi împlinirea poruncilor ei, ca prefigurări ale iconomiei pe care Dumnezeu a destinat-o omenirii în persoana şi lucrarea Fiului Său întrupat. Mesia – Hristos, prin glasul psalmistului, spune: „Ia aminte cât am iubit poruncile Tale şi după mila Ta mă viază. Începutul cuvintelor Tale este adevărul este adevărul şi judecăţile dreptăţii Tale sunt veşnice”. Cu întruparea Fiului lui Dumnezeu se face trecerea de la cunoaşterea Legii – darul Legii scrise – la cunoaşterea lui Dumnezeu în prezenţa Sa personală – darul Cuvântului întrupat. Dumnezeu voieşte ca toţi să se mântuiască şi să vină la cunoştinţa adevărului, căci „aceasta este viaţa veşnică însăşi, anume să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai  trimis. Cuvântul este lumina care dă identitate celui ce vine în existenţă. El este în acelaşi timp calea – Legea cea nouă, adevărul – revelatorul sau originea revelaţiei, viaţa – prezenţa şi lucrarea personală a lui Dumnezeu”.
Pentru a îndeplini misiunea ei, aceea de a antrena credincioşii într-o mai profundă cunoaştere şi înţelegere a lui Dumnezeu, teologia trebuie să cunoască bine dialectica, adică exigenţele, condiţiile şi problemele acestei cunoaşteri. Să amintim aici câteva:
1.    „Zis-a cel nebun în inima sa: nu este Dumnezeu”. Una dintre formele cele mai cunoscute de repudiere a lui Dumnezeu, în Vechiul Testament, este cea exprimată în aceşti psalmi identici. „Nebun” nu înseamnă aici fără minte, dement, ci cel ce nu-şi controlează cugetarea sa după poruncile şi îndreptările divine, adică cel ce practică fără – de Legea, cel ce nu face binele sau bunătatea. „Cel nebun” este cel fără discernământ şi luminare, cel ce nu a învăţat şi nu a practicat Legea – îndreptările, mărturiile, judecăţile, poruncile – în acte de bine şi de dreptate . Acesta caută pe Dumnezeu acolo unde nu-L poate găsi, adică în afara experienţei spirituale şi morale a binelui. Căci Dumnezeu este prezent şi lucrează în acţiuni concrete şi în experienţe istorice umane de bine şi de dreptate. Prezenţa lui Dumnezeu, ca şi cunoaşterea Sa, este inseparabilă de lucrarea Sa. „S-au temut de frică acolo unde nu este frică, căci Dumnezeu este cu neamul drepţilor”. Sau, în acelaşi psalm: „Oare, nu se vor înţelepţi cei care lucrează fără-de-Legea? Cei care mănâncă pe poporul Meu ca pe pâine pe Domnul nu L-au chemat”. (Va urma)
Iconom  Stavrofor Preot, Gheorghe Stoichin, Spitalul Judeţean de Urgenţă Tg-Jiu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here