Cum era să fiu arestat în perioada colectivizării

Iarna 61/62 a fost un adevărat coşmar. Mai ales pentru cadrele didactice şi salariaţii primăriei. Nu ştiu cui i s-o fi năzărit, că în comuna Săcelu, sunt condiţii din cele mai bune pentru o gospodărie agricolă colectivă.

Cum vor merge tractoarele pe dealurile din satele Surupaţi şi Maghereşti, se va vedea la timpul potrivit.

S-a trecut, de urgenţă la organizarea noii bătălii pentru fericirea ţăranilor. În primul rând, directorii de şcoli, majoritatea profesorilor de la gimnaziu şi toţi salariaţii primăriei au fost scoşi din serviciul obişnuit şi încadraţi în colectivele de activitate, care să acţioneze în sate sau sectoare de activitate. Absenţa de la activitatea de colectivizare ducea la desfacerea contractului de muncă din unitatea în care erai încadrat. Din zori şi până în noapte se ducea activitatea pe teren, iar seara- uneori chiar nopţi întregi, se făcea analiza asupra rezultatelor din teren. Împreună cu directorul şcolii Hăieşti şi salariatul primăriei Gică Ţuţu am format colectivul de activitate pentru satul HĂIEŞTI.

Eu şi directorul şcolii Hăieşti am fost pe frontul de răsărit şi ştiam de la ţăranii basarabeni şi cei de dincolo de Nistru cam ce viaţă de ,,HUZUR” îi aşteaptă şi pe ţăranii din comuna Săcelu. Munca de lămurire mergea foarte greu, mai ales că în sat erau mulţi oameni care fuseseră pe frontul din răsărit şi ştiau cum merge treaba la colhoz.

În primele zile s-au colectat foarte puţine cereri, în mod deosebit de la funcţionari, de la cei care aveau copiii în şcoli- trimişi acasă să-şi lămurească părinţii-.

m-am născut şi am crescut în satul Hăieşti şi nu era foarte greu să spun oamenilor, minciuni în legătură cu fericirea de a deveni colectivist. Ca urmare, nici insistenţele mele nu erau prea puternice, deoarece nici mie nu-mi convenea o asemenea viaţă de ,,HUZUR”.

Ajungând la casa unui mic negustor-care vindea sare, gaz, tămâie, lumânări, şi alte mărunţişuri şi căruia eu i-am fost naş la doi copii şi profitând de faptul că cei doi tovarăşi din echipă se cam depărtaseră, i-au spus aşa:,, fine, dacă nu vrei să treci la colectiv, ăştia n-au ce-ţi face”.

Seara la analiză, reprezentantul partidului, ne-a întrebat tocmai despre negustorii care s-au înscris în colectiv. Răspuns negativ. A doua zi, delegatul s-a dus, personal, la cei negustori. Ajuns la finul meu, ce credeţi că i-a spus acesta,,Las-că mi-a spus mie naşu, că dacă nu mă înscriu, nu aveţi ce-mi face”-,,Da cine-i naşul dumitale?”

-Profesorul Cinteză.

Seara, la şedinţă, activistul m-a denunţat că sunt un duşman al colectivizării şi ar fi necesar să dau seama în faţa procurorilor. Deci să fiu arestat. Mi-a venit ideea să întreb:,,Cum l-aţi găsit pe finul meu, treaz sau beat?Nu a ştiu ce să răspundă. Au sărit în ajutorul meu ceilalţi membrii din colectivele de lămurire în teren. Aşa am scăpat de arestare. Concluzia: să nu ai încredere în nimeni. Foarte uşor poţi fi trădat.

S-a făcut, pentru că toţi cetăţenii s-au înscris. ,, De bunăvoie şi nesiliţi de nimeni”.Dar, se ştie ce lămuriri li s-au aplicat. Copiii din şcolile secundare-trimişi acasă să-şi lămurească părinţii. Cei cu serviciu în alte localităţi, trimişi la părinţi să-i lămurească. Au mai fost şi alte metode. În perioada aceea, un văr din fraţi, care locuieşte în comuna vecină, a venit, noaptea la mine, să-i fac cererea de înscriere în colectiv. I-am spus că e bine să o facă în faţa comisiei. Nu, a zis el. Ăştia întâi te bat şi pe urmă te pun să faci cererea.

La prima întâlnire mi-a istorisit cum le-a dat cererea şi apoi au băut câteva oale de vin, din butoiul său.

Am auzit că şi în comuna Săcelu au fost diverse metode de a lămuri oamenii.