Cum e turcul, şi pistolul – Baliverne prezidenţiale şi nu numai ! (cu cascadorii râsului Băsescu şi Lăzăroiu)

461

foto predo 2Lui Traian Băsescu i-au murit lăudătorii. Este motivul pentru care preşedintele-jucător a început să se laude singur. Se duce frecvent, fiind invitat la Parlamentul European, la Bruxelles, în calitate de şef de stat. Numai că şi cei de acolo au văzut că nu-i un simplu şef de ţară, ci face declaraţii de tot felul ce ţin mai mult de un prim ministru. Pricină din care e confundat cu primul ministru al României. Cum ar veni, domnia sa conduce Guvernul PreşBăsescu-Boc.

Laudă-te gură

La Palatul din Dealul Cotrocenilor nu prea-l vizitează nimeni. Şi atunci invită. Cei nebăgaţi în seamă prin alte părţi se lasă chemaţi. Precum preşedintele Greciei, om destul de ocupat la el acasă, şi cu necazuri. O fi avut el grecul vreun interes. La fel şi doamna Neelie Kroes, vicepreşedinte al Comisiei Europene şi Comisar pentru agenda digitală, persoană distinsă, care i-a şi mulţumit pentru organizarea vizitei. Numai că, după glumiţele protocolare, cel care s-a autointitulat Zeus a grăit ceva aiuritor: „Ne-am uitat la ce s-a întâmplat în alte ţări europene şi am început(a se observa pluralul majestăţii! n.m.) să ne felicităm că am luat aceleaşi măsuri cu un an înainte. Desigur, nimeni nu recunoaşte, dar va veni şi vremea asta. Este clar că perioada în care creşterea (bănuim că la cea economică se referea, n.m) putea fi generată strict de consum a trecut. Povestea cu creşterea consumului pentru a genera creşterea PIB este istorie.” La aceste descoperiri epocale ale „modestului” preşedinte devenit Zeus, ce să mai spunem.

Cancelarul Angela Merkel, în banca ei, nemulţumită!

Prin comparaţie, cancelarul Germaniei, Angela Merkel, nu se laudă chiar deloc. Chiar dacă ar avea cu ce, Germania fiind printre puţinele state ale Europei care chiar au trecut pe creştere economică. Cancelarul Germaniei, Angela Merkel, se apropie de încheierea celui de-al doilea mandat. Cu toate succesele economice şi sociale recunoscute, ca şef de guvern şi şef de partid domnia sa nu-i mulţumită de cele reuşite. Are o scădere importantă în sondajele germane netrucate, ca pe malul Dâmboviţei, fiind întrecută de opozanţi. Pe care nu-i critică şi nu-i apreciază ca „imaturi politic”, aşa cum face veşnicul scandalagiu din Dealul Cotrocenilor.

Sebastian Lăzăroiu, tot un gargaragiu

traian_basescuCel obişnuit să arunce tot felul de vorbe de clacă pe la televiziunile supuse – Traian Băsescu, un om cu un tupeu mereu învingător, ne-a procopsit şi cu urmaşul domniei sale la tronul României. Oarecarele Sebastian Lăzăroiu, fost consilier prezidenţial şi actual ministru al Muncii. Care, cică, ar întruni toate calităţile unui viitor preşedinte tehnocrat. Şi uite-aşa, Sebastian Lăzăroiu chiar crede ce zice descoperitorul său – Traian Băsescu. Ba mai mult, susţine că prin ianuarie 2012 ar nări salariile bugetarilor şi pensiile, cu gândul şiret de a atrage electoratul iar spre portocalii aflaţi în cădere liberă. Şi ministraşul Sebastian Lăzăroiu îşi depăşeşte funcţia de la Muncă. Îşi dă cu părerea despre tot şi despre toate. Ca şi şeful lui. Nu i-a scăpat nici un sondaj al USL, comandat în judeţe dar încă nefinalizat. Aberează la fel ca idolul său, afirmând că nu ar crede într-un procent care să treacă de 50% nici măcar vreo doi-trei români. Ca să vezi, cum moare de grija altora. Cert este că liderii USL – Victor Ponta şi Crin Antonescu – nu-l bagă în seamă.

„Savantul” desculţ Funeriu, mai ceva decât Brâncuşi!

sebastian-lazaroiuPupila Băsescului, Sebastian Lăzăroiu s-a băgat şi-n problemele cu bacalaureatul recent încheiat. El nu-i ,pe faţă, membru al portocaliilor dar nu-l lasă la greu pe un alt iubit al preşedintelui – ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu. În apărarea căruia a rostit, între altele, următoarele vorbe grele: „Funeriu a plecat desculţ în Franţa, a făcut excelenţă în cercetare şi s-a întors savant în România”. Prin 1904, când a plecat de la Hobiţa Gorjului, pe jos, la Paris Constantin Brâncuşi, nu existau atâtea mijloace de informare. N-au rămas chestiuni scrise despre tânărul Brâncuşi şi este foarte posibil să nu fi plecat desculţ. Numai Funeriu a izbutit performanţa de a pleca desculţ. Şi la câte agramatisme face el şi acum nu ne-am fi aşteptat să fie chiar savant. De renume mondial mai era decât răposata acad. Dr. ing. Elena Ceauşescu. Iar dacă ar fi adevărate balivernele lui Lăzăroiu, nu pricepem o iotă de ce savantul Daniel Funeriu s-a sacrificat pentru un post de ministru la Bucureşti. Am priceput că a dovedit, până la urmă, că ar avea bacalaureatul luat în Franţa. Şi ce-i cu asta? Îl facem savant şi numai pentru atâta lucru?

Ion Predoşanu

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here