CSM, fără şanse în faţa piteştenilor

957

CSM Târgu Jiu a suferit o înfrângere grea în primul meci al turneului de la Sibiu. Gorjenii au fost depăşiţi la toate capitolele de BCM Piteşti, 109 – 72. Echipa lui Tudor Costescu şi-a adjudecat trei din cele patru sferturi: 26-17,30-12, 23-29, 30-14. Trupa lui Claudiu Alionescu nu a putut contracara aruncările de la linia de trei puncte ale formaţiei adverse. Piteştenii au încercat de 37 de ori să înscrie din afara semicercului, iar de 17 ori le-a ieşit! În contrast, formaţia noastră a reuşit doar 4 aruncări din 11 astfel de încercări.
Fără două piese grele, Revaz Rogava şi Stefan Andrejevic, baschetbaliştii gorjeni s-au chinuit în debutul meciului cu trupa viola. Argeşenii au arătat de ce pleacă cu şansa întâi şi au dus rapid scorul la 8-0. De altfel, avantajul luat în debutul confruntării a fost păstrat pe tot parcursul sfertului, când ai noştri s-au apropiat doar la 7 puncte. Din păcate, începutul sfertului doi le-a aparţinut tot piteştenilor, care au profitat de nesincronizările din apărarea CSM-ului şi nu au dat greş de la linia de trei. Dacă Berculescu şi Borşa nu au putut concretiza situaţii bune, antrenorul Claudiu Alionescu a fost nevoit să ceară time-out când tabela arăta 37-19. În ciuda acestei intervenţii, gorjenii nu şi-au găsit ritmul în atac, iar ineficienţa pe faza ofensivă s-a văzut pe tabelă. Baschetbaliştii noştri au avut o viteză în minus şi pe final de sfert, când Răzvan Bratoloveanu şi Mihai Bădiţă au încercat, fără succes, să schimbe ceva în jocul alb-albaştrilor.La pauză, scorul a fost 56 -29. Diferenţa de calibru dintre cele două formaţii a continuat să se vadă şi în sfertul trei. Vulturii au fost mai dinamici şi au făcut mai puţine greşeli, continuând să profite de erorile formaţiei adverse. CSM a dat semne de viaţă în finalul celor 10 minute, când Stefan Nikolic şi Kevin Allen au reuşit câte două acţiuni bune. Totuşi, defensiva gorjenilor nu a putut stopa aruncările precise ale oponenţilor, care s-au apropiat de 80 de puncte marcate înainte de partea finală a meciului. În sfertul patru era normal ca echipa din Târgu-Jiu să încerce să taie din distanţă, în schimb am asistat la un nou recital al formaţiei mai experimentate, care a terminat jocul en-fanfare. Kevin Allen a reuşit 24 de puncte în peste 36 de minute petrecute pe parchet. Pivotul american şi-a trecut în cont şi 12 recuperări. Stefan Nikolic a reuşit 16 puncte şi 7 pase decisive. Şase jucători de la Piteşti au terminat partida cu peste 10 puncte, Tudor Gheorghe fiind cel mai bun marcator al formaţiei adverse, cu 20. Astăzi, CSM are un nou joc extrem de greu, împotriva gazdelor de la CSU Sibiu. Partida va începe la ora 19.00 şi se vede pe Digisport 3 şi Look Sport 1.
CSM TÂRGU JIU: Kevin Allen 24p, Stefan Nikolic 16p, Alin Borșa 9p, Camil Berculescu 6p, Jake Spurgeon 5p, Darien McClain 4p, Alexandru Berca 3p, Mihai Bădiță 3p, Răzvan Bratoloveanu 2p, Răzvan Pavel. Antrenori: Claudiu Alionescu și Alexandru Gliga.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here