CS Ocna Mureș – Universitatea Craiova, la Zlatna sau în Bănie!

1277

CS Ocna Mureș va găzdui partida din Cupa României cu Universitatea Craiova. Confruntarea va avea loc miercuri, 9 noiembrie, de la ora 17.00, însă nu a fost stabilită și arena pe care se va juca. Oficialii formației de eșalon terț au admis că există și posibilitatea ca meciul să se dispute în Bănie. „Pe arena din Ocna Mureș nu se poate juca, pentru că nu avem o nocturnă omologată. Nu se poate omologa, pentru că nu este făcută pentru astfel de meciuri la un nivel de Cupa României. Vrem să jucăm la Zlatna, dar sunt anumite probleme, pe care trebuie să le rezolvăm. Dacă nu le vom putea rezolva, trebuie să căutam altă variantă. Există posibilitatea să se joace pe „Ion Oblemenco”, dar până nu ajungem la Zlatna să vedem care este situația, nu există această variantă”, a declarat Ioan Paul, președintele grupării din Alba Iulia, pentru Fanatik. Stadionul din Zlatna este singurul cu instalație de nocturnă din județ. Arena are o capacitate de 2.600 de locuri și se află în apropierea orașului Ocna Mureș. Autoritățile de acolo și-ar fi dat acordul de principiu pentru ca meciul să fie organizat. ,,Mai trebuie doar ca cei responsabili să accepte propunerea noastră și să verifice puterea instalației de nocturnă. Existau și alte variante, dar aceasta este cea mai «OK» pentru noi și fotbalul din Alba. La urma urmei suntem o echipă din eșalonul terț, cu jucători care muncesc, iar deplasarea până la Craiova, cu două zile pe drum, dus-întors, ar reprezenta o problemă majoră în privința recuperării”, a mai spus Ioan Paul. Ambele echipe au trei puncte în clasament înainte de duelul direct. În prima etapă a grupelor, Universitatea Craiova s-a impus cu 2-0 în fața celor de la FC Hermannstadt, iar albaiulienii au învins-o pe Chindia Târgoviște, scor 1-0.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here