Cronica plastică la expoziţia „Invitaţie la circ. Dansul tiribombelor” de Florin Hutium – Invitaţie la dansul tiribombelor sublime şi la circul istoriei

576

Florin Hutium rămâne acelaşi artist plastic militant pentru democraţie, libertate, pace, demnitate. Actuala expoziţie e un manifest politic cât se poate de dur: adică numai într-atât încât mesajul să nu distragă specificitatea artremului, bazat pe desen (schiţă/ şablon) şi evident pe culoarea dominantă (în semnificativitatea ei ideatică şi spectaculară în mozaic, planimetrie, arheitate totemică. Decodorul tablourilor e mereu la vedere; mecanismele compoziţiilor satirizează, demască marxismul, stalinismul, fascismul, demenţa dictatorială, care ucide cu o cruzime bestială, în ultimă instanţă autoritarismul şi imperialismul criminal. Într-o lucrare, între două păsări de pradă, e o femeie cu sânii goi: adică biata Ucraină, expusă unor interese dacă nu meschine sigur cointeresante material şi ideologic de către două Mari Puteri.
Personajul-cheie, clovnul de circ, sugerează alegoria că azi lumea e un circ degenerat, în plin proces de descompunere, morală şi educaţională.
Atitudinea ideoplastică a lui Florin Hutium e tranşantă, e categorică, e axiologică şi pledează pentru noneludarea cruntelor adevăruri pe care actuala planetă încearcă să le conştientizeze. Forma pentru care optează se bazează pe simboluri şi semne care se restructurează, rotativ, ciclic, în proteste ca-n Picasso (Guernica). Maniera e simultan expresionistă şi abstracţionistă. Ba, mai mult, fiecare „discorp” e distopic şi antiutopic; dar înţelesul se află la locul lui inteligent substituit cu o provocatoare esteticitate, care te obligă să caşti ochii cât cepele la strâmbul mers al lumii spre totalitarism, militarism, de eon încă medieval doctrinar, bolnav însă, ba chiar cadavru împăiat (ca bunăoară al lui Lenin şi Stalin), ci nu spre civilizaţie, cultură, comunicare, pluralism, democraţie autentică, spre dialog, interferenţe, iubire între semeni, coabitare înţeleaptă.
Încerci o mirare, nici măcar o ratare a condiţiei umane (ca Angelo Mitchievici) ci o nelinişte, o angoasă, o frică de neant (ca Sartre de pildă), iată, cauzată în prezent de un război între popoare înfrăţite prin veacuri.
În încheiere, atrag atenţia asupra regimului inter- şi arhi-textual al aluziilor, al urmelor de istorie a picturii pe acest traseu al geometriilor imperative prin sens, caligrafie a liniei, implozie a unor disperări şi îngândurări, periclitări de către tot soiul de „ipochimeni” a destinului întregii umanităţi. Florin Hutium se mişcă dezinvolt şi creativ într-un imaginar al amintirilor eului saturat de erorile trecutului. Pendulează între real şi fantastic, între epic şi liric, iar vizuinile sale nu trădează unitatea identităţii auctoriale, caracterizată de intelectualizarea emoţiilor, de asocierea inteligenţei meditabunde cu exerciţiul sublim de imprimate a pânzei cu un haosmos vibrotextual dar amendând societatea capabilă mereu să o ia razna, din motive obscure, oculte sau pur şi simplu sinucigaşe.
Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here