Cronica de carte – “Fără tăgadă” poetul Vasile Ponea locuieşte în “templul din vis”

85

img620 1Vasile Ponea este unul din cei mai vechi „columnişti”. A crescut, ca poet şi autor reflexiv, de la volum la volum. Anul acesta i-au comentat scrisul personal Horia Gârbea în Luceafărul şi Ion Trancău în Caietele Columna. Din câte ştiu eu. Prefaţa la „Fără tăgadă” i-o semnează cel mai important prozator gorjean Aurel Antonie.

Am avut multă vreme impresia că versurile lui Vasile Ponea sunt seci, uscate de un intelectualism prea pronunţat, că în faţa poeziei, crispat, mereu repliindu-se, mereu explorându-şi interioritatea ultragiată, sub o linie de înaltă tensiune, scriitorul gorjean n-ar fi capabil să se exprime mai dezinvolt (a se citi: dezinhibat de modele). Fireşte că m-am înşelat: Vasile Ponea e un poet adevărat, un tip de creator foarte serios, cu lecturi la zi, cu o autoexigenţă pe pagina literară din ce în ce mai sporită (şi spornică). Prin urmare „Fără tăgadă” e o carte izbutită, punctuală şi deseori de o densitate idiomatică aproape sufocantă. Se simte în maniera sa un sculptor care cu o daltă fină tot ciopleşte poemul până află în el forma-i esenţială. (Poeţii şi sculptorii). Se revendică dintr-un tardoromantism şi abstracţionism de tranziţie spre „tenta pregnantă”, spre ipostazierea referenţilor în noi (con)texte lirice. Este un întârziat adept al onirismului, ori al discursului nostalgizant care, urmând a fi declamat în „templul din vis”, interpreţii contemporani sau postumi vor fi nevoiţi a se autoanaliza ei mai întâi ca să poată emite o opinie cât mai exactă asupra poetului cu un eu triadic (religie+filosofie+artă) în plină expresivitate de sine-stătătoare.

Melancolic şi crepuscular, Vasile Ponea „nu istoveşte cuvintele”, ci dimpotrivă le revigorează, le reîntoarce (vezi „Regresie duioasă”) în sacru, repotenţându-le liric (adică po(i)etic).

De altfel metapoetica / şi poietica / lui Vasile Ponea este prezentă mai peste tot, cu o atenţie specială a punerii în abis, a paradigmei fericit conturate / reînviate. Am depistat în „Fără tăgadă” – nu exagerez defel – poeme antologice pentru „columnism”. Mă refer, de pildă la „Vis”, „Fericirea din vis”, „Joc de palme”, „Geometria vieţii”, „Autoanaliză”, „Răsplată” ş.a.m.d. Citez în încheierea acestor modeste note de lectură măcar unul din apoftegmaticele sale catrene: „Ţărâna pe vecie, prin blestem, ne e scut, / Tăcerea ne-nfloreşte la margine de lut / Şi lacrimi de cădea-vor arareori spre noi, / Înseamnă că pe-alocuri am zămislit eroi” (Îngrijorare).

Ion Popescu-Brădiceni

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here