Criza continuă

273

Situația Energiei e din ce în ce mai dificilă. Energia Târgu Jiu a suferit a cincea înfrângere în cele șase etape disputate din Liga de handbal masculin, scor 25-32, pe terenul lui Dinamo București, iar șansele de calificare în play-off sunt tot mai mici. Energia rămâne cu un singur succes în actuala ediție a campionatului, 34-25 cu Danubius Galați.

Criza rămâne profundă la Energia și după plecarea lui Liviu Andrieș. Interimarul Sorin Bârză nu a reușit să revitalizeze echipa suferind două eșecuri în Liga Națională, cu HC Adrian Petrea și Dinamo, ultimul scontat.
„Câinii” i-au pus din nou la respect pe gorjeni și în campionat după ce cu o săptămână în urmă îi eliminaseră din turul I al Cupei EHF cu o victorie la București, 38-24, și egal la Târgu Jiu, 24-24.
Și de această dată succesul a fost net, dar s-a conturat abia în ultimele 10 minute.
Șelaru a ținut speranțele vii în prima parte cu 10 intervenții reușite. Cu tinerii Târzioru și B. Mănescu în prim plan, Energia a revenit de la minus cinci (10-5, min. 17) la 14-14 la pauză. Trupa lui Bârză s-a ținut aproape și în debutul părții secunde. Dinamo s-a desprins la două goluri, 20-18, dar oltenii au recuperat din nou, 21-21 (min. 46). Eliodor Voica a pus lucrurile la punct după un time-out și Dinamo s-a desprins, de această dată decisiv, 28-22 (min. 55).
Energia rămâne pe locul 11 în Liga Națională de handbal, cu doar 3 puncte.

Asoltanei, cel mai bun
Fostul jucător al Energiei, Alexandru Asoltanei a fost principalul marcator al meciului, cu 8 reușite din care 3 din lovituri de la 7 metri. Asoltanei și-a etalat tehnica impecabilă în fața lui Șelaru, fostul său coleg, înscriind din toate pozițiile.
Din tabăra Energiei singurii remarcați ar fi Târzioru și B. Mănescu. Târzioru a început extremă, o improvizație, apoi a trecut inter și a fost golgheterul gorjenilor, cu 6 reușite. Bogdan Mănescu a intrat mai greu în meci, cu două mingi pe lângă poartă, dar măcar și-a asumat șutul, finalizarea, când Dediu, Țuțu sau Chiruț, oameni cu experiență, au ezitat.

Dinamo București – Energia Târgu Jiu 32-25 (14-14)
Sala “Dinamo”, București, spectatori: 1.000
Dinamo: Irimuș (3 intervenții), Macaria (8 interv.), Grigoraș (2 interv.) – Ragot (6 goluri), Mousavi (5), Asoltanei (8), Câmpan (1), Milasevic (5), Vancea (3), Savenco (1), Diaw (1), Mocanu (2). Antrenor: Eliodor Voica.
Energia: Șelaru (10 intervenții), Țenghea (1 interv.), Bucătaru – Iancu (3 goluri), Târzioru (6), Chiruț (4), B. Mănescu (3), Dediu (1), Nistor (4), Păunică (1), Giotoiu (1), Țuțu (1), Stoica (1), Șoldănescu. Antrenor: Sorin Bârză.
Cristi Constantinescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here