Creţu şi trei directori, inculpaţi în dosarul “Şpagă la Bac” / Anchetatorii cer anularea lucrărilor la română ale gemenilor

442

Procurorii gorjeni au finalizat cercetările în privința mitei despre care s-a vorbit la începutul verii că ar fi ajuns la diferiți dascăli implicați în examenele de bacalaureat din Gorj, trei dintre aceștia fiind trimiși în judecată, împreună cu un om de afaceri, acuzat că a făcut tot ce a fost posibil pentru ca cei doi fii gemeni ai săi să obțină note cât mai mari. Dosarul vizează șpăgi date atât la Bustuchin, cât și la Târgu Jiu, doi dintre dascălii trimiși în judecată provenind din prima localitate.

Astfel, directorul Liceului Tehnologic Bustuchin, Ion Claudiu Perescu, și adjuncta sa, Elena Popescu, au fost trimiși acum în judecată, ambii fiind acuzați de luare de mită. Conform Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, înaintea examenelor de bacalaureat cei doi au acceptat strângerea de fonduri de la elevi, primind o parte din banii respectivi. De asemenea, în timpul examenului la limba română le-au rezolvat elevilor o parte din subiecte, iar la matematică l-au determinat pe un alt profesor să rezolve subiectele și să îi ajute pe elevi pentru a obține note bune.
Procurorii au dispus și trimiterea în judecată a profesorului Vasile Udroiu, director adjunct la Liceul Energetic nr 1 Târgu Jiu, precum și a omului de afaceri Nicolaie Crețu, primul fiind acuzat de luare de mită, iar celălalt de dare de mită. Udroiu a fost desemnat în timpul examenului de bacalaureat să fie membru în comisia de examinare de la Colegiul Național Ecaterina Teodoroiu, unde susțineau probele de bacalaureat cei doi băieți gemeni ai omului de afaceri Nicolaie Crețu, acesta fiind patronul unor firme din oraș, dar și al unui restaurant din apropierea liceului, în vecinătate aflându-se și Liceul Energetic nr 1 Târgu Jiu.

Banchet contra note mari la Bac
Conform anchetatorilor, Udroiu și Crețu era în relații foarte bune, iar elevii de la cele două licee au făcut banchetele de final de an la restaurantul omului de afaceri. De asemenea, aici au luat masa și membrii comisiei de examinare, omul de afaceri asigurând pe cheltuiala sa protocolul din sălile de examen, deși acest lucru era interzis în mod expres. Procurorul de caz a reținut în rechizitoriul întocmit că, în schimbul acestor servicii, cei doi băieți ai lui Crețu au făcut semne pe lucrările de la limba română astfel încât acestea să poată fi modificate și, ulterior, notele lor să fie mai mari, totul fiind făcut cu implicarea lui Vasile Udroiu.
“Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale s-a stabilit că lucrările la limba română ale celor doi fii ai inculpatului Creţu Nicolaie au fost scoase din centrul de examen prin intermediul acestuia şi le-au fost date să fie refăcute, iar foaia suplimentară din mijloc a fost completată de cei doi elevi în afara examenului, fiind contrafăcute semnăturile profesorilor supraveghetori I.O. şi P.I. Lucrările refăcute au fost introduse ulterior la centrul de evaluare de la Liceul Tehnologic, unde s-au corectat”, menționează Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj într-un comunicat de presă. Anchetatorii precizează că la examenul de matematică cei doi băieți ai lui Crețu au fost lăsați să copieze, ei și colegii lor din clasă obținând doar note cuprinse între 9.00 și 10.00.
“Probatoriul administrat a scos în evidenţă că toţi elevii care au susţinut examenul la matematică în aceeaşi sală cu cei doi fii ai inculpatului Creţu Nicolaie au obţinut note cuprinse între 9,00 – 10,00, cu excepţia unei singure note de 8,00, situaţie în care unii elevi care au avut media generală 6,00 în clasele IX- XII, fiind în aceeaşi clasă cu fraţii Creţu la bacalaureat au luat nota 10,00 la matematică”, se mai arată în rechizitoriu.

Anularea lucrărilor
Dosarul a fost înaintat spre judecare Tribunalului Gorj, inculpații trimiși în judecată fiind sub control judiciar. Anchetatorii au solicita şi menţinerea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpaţii Creţu Nicolaie şi Udroiu Vasile şi în timpul judecăţii, precum şi anularea lucrărilor la limba română ale celor doi fii ai inculpatului Creţu Nicolaie.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj menționează că procurorul de caz a beneficiat în cadrul anchetei de sprijinul de specialitate al Serviciului Român de Informaţii, al organelor de poliţie din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie Gorj şi I.P.J. Gorj.
Gelu Ionescu

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here