Craiova, trei victorii înainte de derby

581

Universitatea Craiova a tremurat în debutul partidei cu FC Voluntari, dar a întors soarta meciului până în pauză şi merge acum, cu încredere, la Bucureşti. Gadze a lovit pentru oaspeţi după doar 11 minute, finalizând o acţiune în viteză a echipei lui Bergodi. Alb-albaştrii au jucat ezitant în apărare şi vizitatorii puteau să mai înscrie, dar nu au speculat momentele bune din atac. A făcut-o în schimb Craiova. Elvir Koljic a punctat după un corner (`25), cu o lovitură de cap bine plasată, iar Alex Mitriţă a transformat un penalty scos de Nicuşor Bancu (`45+2). Vizitatorii puteau restabili egalitatea după o pasă greşită a lui Donkor, dar scăpat singur cu Pigliacelli, Kabasele a tras pe lângă poartă (`75). Bărbuţ a intrat în minutul 84 şi a obţinut faultul în urma căruia Laidouni a fost eliminat. Rocha a risipit orice urmă de emoţie cu golul din prelungiri, iar Craiova se gândeşte acum la derbiul cu Dinamo de sâmbătă.

Mangia, iritat de erori
Deşi echipa sa a câştigat, antrenorul italian Devis Mangia şi-a criticat elevii pentru lipsa de concentrare la anumite faze. “Probabil nu am fost eu bun pentru a le transmite mai multă concentrare. Le-am zis, dar nu a fost destul. Sunt greșeli care vin de la lipsa de concentrare, dar greșeala pornește de la mine. Am început meciul slab, știam că ei încep meciurile bine. Așa au făcut și la Cluj. Probabil că eu am greșit. Urmează două meciuri foarte grele. Toată echipa știe ce înseamnă meciul cu Dinamo”, a declarat antrenorul. Din păcate pentru Mangia, vârful Koljic s-a accidentat la coapsă şi are şanse mici să fie apt pentru jocul din “Groapă”. “Eu cred că este o accidentare în aceeași zonă. Data trecută am avut un gazon mai bun. Azi a fost mai moale. Nu ne considerăm încă în play-off. Trebuie să luăm mai multe puncte“, a mai spus italianul. “Sunt bucuros pentru victorie, bucuros pentru că am marcat, deși mai puteam marca o dată. Important este că echipa a câștigat. Am câștigat la nivel de maturitate, se vede grupul. Am și greșit, dar nu trebuie să dăm vina pe nimeni. Urmează duelul cu Dinamo și, chiar dacă nu trece prin momente bune, va fi un meci greu, dar vrem să câștigăm“, a declarat căpitanul Alex Mitriță.

Bergodi: “Ne-am bătut singuri”
Nici antrenorul Cristiano Bergodi nu a fost blând cu elevii săi. Deşi a declarat că echipa este în creştere, italianul a blamat greşelile individuale şi lipsa de inspiraţie în faţa porţii. “Am început foarte bine, am avut ocazie, am dat gol, apoi am avut şi ocazia de 2-0. Păcat pentru că a revenit Craiova. Craiova este o echipă dinamică, cu jucători tehnici şi e păcat că nu am terminat prima repriză la egalitate. Am făcut un penalty din greşeala noastră. Nu se poate să faci penalty după o pasă lungă, de 80 de metri, de la portar. Eu zic că echipa este pe un drum bun, chiar dacă am pierdut trei meciuri. Dacă băieţii au această atitudine, eu cred că putem avea un drum bun. Mie îmi place să jucăm ofensiv, dar să greşim mai puţin decât am greşit astăzi. Ne-am dat gol singuri”, a spus Bergodi.
Universitatea Craiova – FC Voluntari 3-1 (2-1)
Au marcat: Koljic `25, Mitriță `45+2 – penalti, Nuno Rocha `90+1 / Gadze `11.
Craiova: Pigliacelli – Martic, Donkor, Ferreira, Bancu – Mateiu, Cicâldău – Meza Colli (`84, Bărbuț), Mitriță, Mihăilă (`74, Fedele) – Koljic (`45+2, Rocha). Antrenor: Devis Mangia.
Voluntari: Vâtcă – Bucurică, Armas, Balaur, Vlad – Laidouni, Răuță – Căpățână (`70, G. Deac), Gadze (`77, G. Iancu), Gheorghe – Tudorie (`54, Kabasele). Antrenor: Cristiano Bergodi.
Cartonașe galbene: Mitriță `40 / Laidouni `7, `89, Răuță `33, Iancu `81.
Cartonaș roșu: Laidouni ’89.
Au arbitrat: Adrian Comănescu – Marius Badea, Stelian Slabu; Cătălin Popa
Clasament
M G P
1.CFR 1907 Cluj 19 20 40
2.FCSB 19 16 37
3.Universitatea Craiova 19 19 35
4.FC Viitorul 19 4 33
5.Gaz Metan Mediaș 19 -1 28
6.AFC Astra Giurgiu 19 5 27
7.Sepsi Sf Gheorghe 19 4 27
8.CSM Politehnica Iași 19 -9 24
9.FC Botoșani 19 -3 23
10.AFC Hermannstadt 19 -3 22
11.FC Dinamo 1948 19 -12 19
12.Dunarea Calarasi 19 -6 17
13.Concordia Chiajna 19 -15 17
14.FC Voluntari 19 -19 11
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.