Craiova şi provocarea Honved

2367

Universitatea Craiova o întâlneşte în această seară, de la ora 19.55, pe stadionul „ETO Park“ din Gyor, pe Honved Budapesta, într-o partidă contând pentru prima manşă a turului doi preliminar al Ligii Europa. Dacă luăm în considerare valoarea celor două loturi, oltenii par favoriţii dublei. Totuşi, la fel ca înaintea meciului cu FK Sabail, oficialii echipei noastre nu-şi subestimează adversarii.,,Important este să facem un meci bun și să venim cu un rezultat bun. Nu știu cine ne dă favoriți, dar nu plecăm favoriţi. Hârtia suportă orice așa că vom vedea ce va fi pe teren. O echipă foarte bine organizată, cu potențial bun. Orice echipă e de bătut, indiferent de numele ei, important este cum ne prezentăm mâine seară, declarativ putem spune orice”, a spus antrenorul Corneliu Papură înainte de decolarea echipei din Craiova. Dacă ,,juveţii” o vor răpune pe Honved vor da piept cu AEK Atena. ,,În primul rând, trebuie să trecem de Honved în dublă manșă și apoi vedem și eventuala partidă cu AEK. 4 meciuri, 4 victorii, chiar sunt de felicitat băieții pentru că au fost meciuri grele. Suntem favoriți zic eu în manșa asta dublă, să vedem. Nu întotdeauna dacă ești favorit ai și rezolvat problema, calificarea”, a declarat preşedintele clubului, Sorin Cârțu. Alex Ioniţă şi Valentin Mihăilă sunt principalii indisponibili din tabăra oaspeţilor pentru partida cu Ungaria.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here