COVID-19: Termenul de revizuire al pensiilor de invaliditate, prelungit!

1691

Din motive de siguranță medicală, legate de prevenirea răspândirii și infectării cu noul coronavirus COVID-19, Casa Județeană de Pensii (CJP) Gorj anunță noi măsuri de limitare fizică a interacționării cu beneficiari.

Astfel, în cazul pensiilor de invaliditate, cazuri noi, cererea completată, împreună cu documentele medicale vor fi depuse în plic sigilat la sediul CJP Gorj sau prin intermediul serviciilor poștale (fizice sau electronice). ,,Casele teritoriale de pensii vor afișa pe pagina de internet modelul de cerere pentru expertizarea capacității de muncă și vor comunica solicitantului numărul de înregistrare a cererii, prin telefon. Cererea și documentele medicale prevăzute la punctul 1 vor fi transmise în maxim 3 zile la cabinetele de expertiză medicală, conform arondării teritoriale. Expertizarea nu va presupune prezența fizică a solicitantului în cabinetul de expertiză, ci se va fundamenta strict pe documentele transmise. Cele două decizii medicale, care trebuiesc înmânate solicitantului, vor fi trimise prin poștă cu confirmare de primire. Procedura va fi publicată pe site-ul Caselor Teritoriale de Pensii și va fi utilizată pe perioada instituirii stării de urgență. În cazul pensiilor de invaliditate – revizuiri, reamintim, în acest context, modificările deja anunțate, respectiv faptul că pensionarii de invaliditate care au termen de revizuire în perioada instituită ca stare de urgență nu trebuie să se mai prezinte la cabinetele de expertiză, plata acestor pensii fiind continuată. Certificatele de concediu medical, care cuprind a 91-a zi sau depăşesc 183 de zile, acordate în perioada stării de urgenţă, se eliberează şi se decontează fără avizul medicului expert al asigurărilor sociale”, se arată în informarea transmisă de conducerea Casei Județene de Pensii Gorj.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here