Copil de 15 ani, bătut de tată până când i-a rupt mâna! Bărbatul a fost reținut

500

Un bărbat de 48 de ani, din comuna Slivilești, a fost reținut aseară, fiind acuzat de violență în familie. Acesta este suspectat că, pe 1 iulie, și-a agresat fiul în vârstă de 15 ani, adolescentul având fractură la mâna dreaptă. Suspectul a declarat că și-a lovit fiul pentru că ar fi refuzat să mănânce.

”La data de 5 iulie, poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Slivileşti au fost sesizaţi de un tânăr de 15 ani, din comună, despre faptul că, la data de 1 iulie, tatăl său, un bărbat de 48 de ani, ar fi exercitat acte de violență asupra sa. Din verificările efectuate de polițiști la fața locului a reișit faptul că, în timp ce se afla la domiciliu, a avut un conflict spontan cu tatăl său, care, pe fondul consumului de alcool,  a exercitat acte de violență asupra sa, provocându-i leziuni. În cursul zilei de ieri, minorul a fost prezentat la SML Gorj, unde, cu ocazia examinării, s-a constatat că necesită un număr de 30-35 de zile de îngrijiri medicale, pentru vindecare. S-a continuat urmărirea penală faţă de bărbatul, de 48 de ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de violenţă în familie, fiind reţinut pentru 24 ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Motru cu propuneri corespunzătoare”, se precizează într-un comunicat de presă al IPJ Gorj.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here