Consultații gratuite la Cabinetul de Planificare familială. Medic: Facem și educație sanitară

1438

Cabinetul de Planificare familială din cadrul Ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu oferă servicii de consiliere individuală și consiliere a cuplului cu privire la identificarea nevoilor legate de sănătatea reproducerii.
Cuplurile care doresc să se căsătorească sunt consiliate să înceapă demersurile pentru efectuarea investigațiilor medicale necesare eliberării certificatelor medicale prenupțiale cu aproximativ două săptămâni înaintea oficierii cununiei civile. Pentru efectuarea investigațiilor medicale în cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu este suficientă o singură zi lucrătoare.
Certificatele medicale prenupțiale eliberate au o valabilitate de 24 de ore pentru a fi depuse la Oficiul stării civile, în localitatea în care are domiciliul oricare dintre cei doi parteneri, oficierea cununiei civile efectuându-se într-un interval de 10-14 zile calendaristice.
Investigațiile medicale pe care partenerii trebuie să le efectueze în vederea eliberării certificatelor medicale prenupțiale sunt:
• analize de sânge pentru detectarea infecției cu HIV și a sifilisului
• radiografie cardiopulmonară pentru detectarea TBC pulmonar (femeile însărcinate au contraindicație pentru radiografia cardiopulmonară; acestea vor aduce o adeverință de la medicul de familie sau un buletin ecografic obstetrical de la medicul de obstetrică-ginecologie pentru a face o dovadă cât mai recentă a sarcinii, specificându-se obligatoriu vârsta sarcinii; femeile care nu pot face o astfel de dovadă vor beneficia, în baza chitanței achitate la Fișierul Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, de consult de obstetrică ginecologie care să ateste acest fapt)
• consult psihiatrie care să determine dacă partenerii sunt apți psihic în vederea căsătoriei.
Consultația la Cabinetul de Planificare familială este gratuită, fiind necesară doar cartea de identitate. „Ne adresăm și femeilor și bărbaților, iar consultația este gratuită, pe baza actului de identitate. Dacă au sub 14 ani, pot să vină cu părinții sau cu un tutore. Pacienții care au carte de identitate și sunt elevi sau studenți vin, de obicei, singuri, fără părinți. Un pacient stă în cabinet aproximativ jumătate de oră, căci facem și educație sanitară”, a spus medicul Cristina Cornoiu de la Cabinetul de Planificare Familială.
În același timp, personalul Cabinetului acordă asistență medicală ambulatorie, asigurând servicii de: consiliere individuală și consiliere a cuplului cu privire la identificarea nevoilor legate de sănătatea reproducerii; prevenție a infecțiilor cu transmitere sexuală; planificare a sarcinilor în momentele dorite din viață; alegerea metodei potrivite privind contracepția feminină și masculină; consiliere a cuplurilor cu probleme de fertilitate; consiliere pregravidică, în timpul sarcinii și postpartum, precum și consiliere în menopauză.
Cabinetul de Planificare familială din cadrul Spitalului Județean este implicat în multiple activități de educație sanitară. „Mulțumim conducerii Spitalului Județean de Urgență Târgu-Jiu, reprezentată de managerul Dumitru Vienescu, care a sprijinit încheierea Parteneriatului educațional Educația sanitară în învățământul preuniversitar gorjean, cu Colegiul Național Spiru Haret Târgu-Jiu și Inspectoratul Școlar Județean Gorj, pentru intervalul 2020-2024. Pentru a oferi și tinerilor din mediului rural oportunitatea de a beneficia de educație sanitară, am efectuat activități educative la Școala Gimnazială Antonie Mogoș Bălești-Ceauru și Bălești-Cornești, activități diseminate în revista «Școala Gorjeană»”, a spus medicul Cristina Cornoiu de la Cabinetul de Planificare Familială.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here