Consilierii locali din Târgu-Jiu, trimişi la cursuri

298

La puţin timp după începerea mandatelor, 11 consilieri locali, aleşi în această vară, vor fi trimişi la cursuri de pregătire şi formare profesională. Alături de ei vor participa la perfecţionarea profesională încă patru consilieri.

Potrivit prevederilor art. 41 din Legea 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, cu modificările şi completările ulterioare, aleşii locali au obligaţia de a participa la cel puţin un curs de pregătire în domeniul administraţiei publice locale, formare şi perfecţionare profesională organizate de instituţii specializate, în decursul mandatului, conform hotărârii consiliului local. În baza acestor prevederi, în şedinţa Consiliului Local Târgu-Jiu, din data de 27 august, s-a aprobat hotărârea privind stabilirea aleşilor locali care vor participa la cursurile de pregătire, formare şi perfecţionare profesională. Astfel, s-a aprobat ca 11 consilieri locali noi să frecventeze cursurile organizate de Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publică, în perioada 13-15 septembrie 2012, la Târgu-Jiu. Cei 11 consilieri care vor participa la cursuri sunt: Eduard Berca, Constantin Buleteanu, Iulian Dascăl, Gabriel Giorgi, Mihai Paraschiv, Alexandru Picui, Nicolae Predescu, Iulia Vână, Mihai Weber, Aurel Popescu, Matei Nădrag. Alături de aceştia, la cursuri vor mai merge încă patru consilieri, dat fiind faptul că organizatorii cursului au impus ca grupul minim de participare să fie de 15 persoane.
Minodora SUCEA
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here