Condamnare cu greșeli într-un dosar de evaziune fiscală

1543

Un bărbat din cartierul târgujian Meteor condamnat în trecut pentru mai multe infracțiuni de evaziune fiscală a primit acum o nouă condamnare din partea Tribunalului Gorj. Ion Mihai și-a recunoscut faptele și a fost găsit vinovat de acuzațiile formulate la adresa sa, instanța dispunând condamnarea lui. Pedeapsa pentru 10 facturi fiscale fictive a fost de 1 an și 8 luni, dar la această perioadă se adaugă celelalte pentru care bărbatul este deja în spatele gratiilor. „Contopeşte pedepsele de 1 an şi 8 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute la art.66 alin. 1 lit. a, b și g C.pen la care a fost condamnat inculpatul în prezenta cauză, cu pedepsele de 3 ani închisoare, 3 ani închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, 2 ani şi 6 luni închisoare, 1 an şi 4 luni închisoare şi 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a, lit. b şi c C.pen. din 1969, 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a, lit. b şi c C.pen. din 1969, 2 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. 66 alin. 1 lit. a, b, g C.pen., 3 ani pedeapsa complementară prevăzută de art. art. 64 alin. 1 lit. a, teza a II-a, lit. b şi c C.pen. din 1969, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani închisoare, la care adaugă o treime din totalul celorlalte pedepse aplicate, respectiv 3 ani şi 8 luni, inculpatul Mihai Ion urmând să execute pedeapsa rezultantă de 6 ani şi 8 luni închisoare”, a decis instanța. Un alt inculpat din acest dosar, Claudiu Constantin Neguț a primit și el o condamnare de 2 ani de închisoare. Executarea pedepsei a fost suspendată, dar perioada în care inculpatul trebuie să fie la dispoziția autorităților nu este una certă, hotărârea judecătorească urmând să aibă parte cel mai probabil de o erată. „Dispune suspendarea executării pedepsei de 2 ani închisoare pe un termen de supraveghere de 4 ( doi ) ani, calculat conform art. 92 C.p. de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri”, a decis instanța. Aceeași decizie mai are o greșeală în ceea ce privește sexul inculpatului pentru că deși vorbim de un bărbat în documentul de la instanță se face referire la o femeie. „Pe parcursul termenului de supraveghere, inculpata va presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Primăriei Arcani sau Școlii Gimnaziale Arcani, pe o perioadă de 60 de zile lucrătoare”, se menționează în decizia judecătorilor. La redactarea verdictului s-a strecurat o greșeală și în ceea ce privește cheltuielile judiciare pe care cei doi bărbați le au de suportat către stat. „Obligă inculpaţii la plata a câte 2000 de lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 2600 de lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate în cursul urmăririi penale”, se arată în decizia Tribunalului Gorj. Cei doi inculpați au fost obligați și să plătească prejudiciul adus statului, pe averea lor fiind pusă măsura sechestrului asiguratoriu. „Obligă inculpaţii, în solidar, la plata sumei de 73084 lei cu accesoriile aferente calculate potrivit Codului de procedură fiscală, până la data achitării integrale a debitului către partea civilă, iar pe inculpatul Neguţ Claudiu la plata sumei de 513 lei (diferenţa până la suma de 73597 lei), cu accesoriile aferente calculate potrivit Codului de procedură fiscală, până la data achitării integrale a debitului către partea civilă – cu titlu de despăgubiri civile”, au mai decis magistrații. Sentința nu este una definitivă.
Gelu Ionescu

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here