Concurs de dat cu mopul, în mijloacele de transport ale TRANSLOC SA! Cinci candidate, pe trei posturi, în cinci trolee trase la garaj și ceva suspiciuni

1972

TRANSLOC SA organizează, astăzi, la ora 10.00, în curtea unității un concurs de ocupare a trei posturi vacante de agenți de curățenie. Într-un cuvânt, societatea Consiliului Local Târgu-Jiu angajează trei femei de serviciu, deși sunt cinci candidate înscrise, luate prin AJOFM Gorj. Departajarea candidaților se va face la proba practică, cele cinci femei urmând a fi puse să utilizeze instrumente de curățenie în cinci mijloace de transport, ce vor fi trase la garaj, miercuri, la ora 10.00, pentru a fi curățate exemplar de candidatele, ce aspiră la un loc de muncă la Stat. Salariul obținut de femei, după promovarea probei, va fi minim pe economie.

Înainte de concurs, în unitate au existat discuții potrivit cărora procedura de selecție a comisiei și componența acesteia, dar și proba de concurs au fost modificate, creând astfel suspiciuni. Asta, deoarece în unitate nu se publicase concursul, ci doar la AJOFM, cu dată limită de înscriere 28 noiembrie, cerințele de post fiind liceul, deși cele două posturi, nu trei, erau de necalificați. Explicații nu au existat, deși directorul Căilean Vasile susține că, de fapt, comisia de selecție e formată din trei reprezentanți ai administrației și două de la sindicat, adică din Brânzan Vasile și Irod Viorel, primul lider, al doilea vicelider. În privința celor doi există suspiciuni cum că respectivii ar avea persoane apropiate care participă la selecția de astăzi. Căilean spune că nu știe de existența acestor suspiciuni, dar și că acest concurs este transparent. În societate există discuții la adresa prezenței în comisie a celor doi sindicaliști, care nu pot da note, ci ar trebui doar să asiste la probă. Nu se explică însă de ce concursul a fost organizat mai repede, decât data anunțată la AJOFM, fără a fi publicat pe site și la sediul unității, deoarece pe lângă selecția Agenției pentru Ocuparea Forței de Muncă se face alta și la sediul unității.
A.STOICA

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here