Clasa pregătitoare, în atenţia municipalităţii

369

La nivelul municipiului Târgu-Jiu există 53 de unităţi de învăţământ, la 13 dintre acestea fiind amenajate săli pentru clasa pregătitoare. Pentru următorul an şcolar se va suplimenta numărul sălilor pentru clasa pregătitoare. Autorităţile locale dispun de resursele financiare necesare amenajării şi dotării acestor clase.

Constantin Fârţă, directorul Direcţiei Publice de Patrimoniu din cadrul Primăriei Târgu-Jiu a prezentat, în cadrul unei conferinţe de presă, situaţia finanţării pentru unităţile de învăţământ de pe raza municipiului nostru. Mai mult decât atât, în acest an vor fi amenajate trei noi săli de clasă pentru micuţii ce vor fi şcolarizaţi la clasa pregătitoare. „Avem 35 de clase pentru copiii înscrişi în clasa pregătitoare, situate în 13 locaţii şi un număr de aproximativ 700 de şcoli. În cadrul Liceului cu Program Sportiv şi Şcolii „Alexandru Ştefulescu” şi al Şcolii „Constantin Brâncuşi” e nevoie de încă o sală”, confirmă Fârţă. Cât priveşte finanţarea pentru şcolile de pe raza municipiului, directorul Direcţiei Publice de Patrimoniu Târgu-Jiu a supus că există „prevedere bugetară de 82 miliarde lei vechi pentru cheltuielile materiale. S-au asigurat şi cheltuielile salariale aferente profesorilor, s-a reglementat problema burselor – fiind prevederi de cinci miliarde; de asemenea, se alocă 1,6 miliarde lei pentru cheltuielile de transport ale profesorilor şi în jur de 5 milioane de lei pentru a achita profesorilor drepturile câştigate în instanţă. Suntem la un nivel de peste 10%, ca prevedere bugetară, în creştere faţă de anul trecut, asigurându-se sursele financiare, având şi 70 de miliarde pentru reparaţii şi investiţii”.

Deficienţă de cadre medicale în şcoli
Reprezentanţii municipalităţii confirmă faptul că şi la nivelul cabinetelor medicale şcolare din cadrul unităţilor de învăţământ din Târgu-Jiu ar fi nevoie de o suplimentare a personalului de specialitate. Din păcate, angajările în sistem sunt blocate, astfel că medicii şi asistentele care lucrează în aceste cabinete fac eforturi pentru a asigura asistenţa medicală în toate unităţile: „Facem în aşa fel încât nimeni să nu aibă de suferit şi mă refer la elevi, desigur. Sunt campanii de vaccinare şi alte acţiuni la care este nevoie de cadrele medicale din cabinetele şcolare. Acum avem 31 de angajaţi la cele 8 cabinete ce deservesc 53 de unităţi de învăţământ. Doar 8 sunt medici, iar restul asistente. Necesarul este de 60 de angajaţi în sistemul cabinetelor şcolare. Adică suntem la jumătate cu încadrarea. În prezent am putea face angajări pe 17 posturi, dar sunt blocate“, a declarat Constantin Fârţă, directorul Direcţiei Publice de Patrimoniu din cadrul Primăriei Târgu-Jiu.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here