Circa 700 de sesizări, în trei luni, la Protecția Consumatorului Gorj. Amenzi de 650.000 lei!

1745

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj a efectuat în primul trimestru din acest an peste 300 de controale, fiind aplicate 84 de amenzi în valoare totală de 654.500 lei.
Comisarii CJPC Gorj au prins pe picior greșit un furnizor de gaze naturale care nu a implementat și, pe cale de consecință, nu a respectat prevederile OUG 118/2021 privind stabilirea unei scheme de compensare pentru consumul de gaze naturale.
De asemenea, probleme au fost și la o companie aeriană cu privire la returnarea contravalorii biletelor de avion ale căror zboruri au fost anulate sau modificate.
Alte abateri depistate de comisarii CJPC Gorj se referă la: echipamente electrice de joasă tensiune neconforme (documentație tehnică incompletă, instrucțiuni de securitate netraduse și fără elementele de identificare ale importatorului), practici comerciale înșelătoare, comercializarea de produse din argint fără a deține autorizație emisă de către ANPC, informare incorectă în ceea ce privește promoțiile sau lipsa traducerii în limba română a informațiilor privitoare la produse.
De asemenea, în zonele gastro amplasate în incinta unor supermaketuri sau hipermarketuri, Protecția Consumatorilor Gorj a constatat că unele dintre mesele calde nu asigurau temperatura de minimum 60 de grade Celsius. Au mai fost găsite la vânzare produse alimentare depreciate, cu modificări organoleptice de alterare și cu termenul de valabilitate depășit.
Pe lângă sancțiunile contravenționale aplicate, comisarii CJPC Gorj au dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme în valoare totală de 6.353 lei.
De asemenea, au fost emise și opt decizii de încetare a practicilor comerciale înșelătoare constatate la marii retaileri și stații de carburant, decizii ce au avut impact la nivel național în toate punctele de lucru ale respectivilor operatori economici.
În aceeași perioadă, ianuarie – martie, au fost înregistrate un număr de 681 de reclamații. „Acestea au fost instrumentate în conformitate cu prevederile Procedurii generale privind rezolvarea reclamațiilor consumatorilor, aprobată prin Ordin al Președintelui ANPC. Valoarea produselor înlocuite sau restituirilor s-a ridicat la 44.570 lei”, a precizat comisarul șef adjunct al CJPC Gorj, Constantin Milosteanu.
I.I.

1 COMENTARIU

  1. Buna ziua, am un frate pensionat pe sectia de Psihiatrie si cu toate ca ei nu au discernamant a mers la sc TBI si a scos bani in repetate randuri,nu inteleg cum se acorda aceste credite unor osmeni bolnavi psihici.va rog sa verificati daca are legalitate acest contract pentru ca si eu voi face demersuri mai departe,in instanta

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here