Ciobanii, lideri sindicali și foști directori! – Stânele de ovine și caprine din carierele CEO, reclamate lui Ciobotărică

1247

În incinta carierelor miniere din Gorj, în zonele deja exploatate care trebuie redate circuitului agricol, și-ar fi încropit stâne, în mod ilegal, unii lideri sindicali, dar și foști directori din minerit. O spune Constantin Crețan, liderul Federației Naționale a Muncii, care a și reclamat “afacerile” în cauză, direct, managerului interimar al CE Oltenia, Laurențiu Ciobotărică, cu mențiunea că proprietarii animalelor în cauză sunt tolerați cu bună-știință în perimetrele miniere, stânele fiind racordate gratuit la energia electrică care alimentează unitățile în cauză.

Carierele CEO sunt pline de stâne cu ovine și caprine aparținând foștilor directori și unor lideri de sindicat, cu atât mai mult cu cât proprietarii animalelor sunt beneficiari de fonduri europene. O declară, fără menajamente, Constantin Crețan, spunând că ar avea date certe că în perimetrul UMC Roșia, UMC Pinoasa, UMC Peșteana, UMC Tismana, dar și la unitățile din zona Motru, vizitată în special vara, ar exista astfel de stâne, știut fiind că odraslele unor șefi din CEO sunt parteneri cu liderul sindical Marin Condescu în ferma deținută de Gardena River la Baniu. Sindicalistul Crețan susține că Marin Condescu nu este însă unicul lider sindical care a investit în ovine și caprine, Marin Golea și Toma Tatomir aflându-se și ei în spatele unor afaceri similare. “I-am transmis managerului Ciobotărică, săptămâna trecută, situația carierareclamată de colegii mei din sindicat de la cele cinci unități miniere de carieră. I-am spus acestuia cu ce se ocupă unii sindicaliști, dar și faptul că aceștia nu fac economie CEO-ului, ci produc pierderi, din cauza lor fiind păstrate terenurile deja exploatate care nu sunt date în circuitul agricol. L-am înștiințat că Marin Condescu își paște animalele sale și ale partenerilor de afaceri în zona Carierei Pinoasa, dar și că pe Tismana I sunt păscute oile și caprele lui Golea și Tatomir. I-am reamintit managerului că în  afacerea cu animale depistate de anchetatori au fost și odraslele unora dintre actualii șefi din CEO, adică Graure, Burlan, dar și faptul că stânele în cauză beneficiază de apa din carieră, dar și energia electrică, unii directori închizând ochii la tot pentru că, la rândul lor, sunt recompensați de fermieri în natură”, a declarat Crețan.

Grâu, cultivat pe hălzile din Lupoaia
Cu câțiva ani în urmă și la UMC Lupoaia se cultiva grâu pe haldă, cerealele ajungând la o moară din Motru și apoi la o brutărie din municipiu, produsele fabricate fără costuri ajungând să fie, în final, plătite de mineri. Cel puțin asta își amintesc minerii de la Lupoaia care vorbesc că ultima producție s-ar fi recoltat în 2014, acum halda fiind acoperită cu salcâmi.
Crețan susține că managerul CEO s-a arătat uimit de aceste informații, el promițând doar că va da înapoi primăriilor terenurile haldate pentru care compania plătește, în sume mari, impozite și taxe.
ANAMARIA STOICA

Ferma lui Condescu, alimentată cu apă din banii de la echipa Pandurii
Presa locală sublinia cu patru ani în urmă că Pandurii Târgu-Jiu a plătit, în 2012, peste un miliard de lei ferma condescuvechi pentru realizarea unui foraj în localitatea Baniu, acolo unde președintele de atunci al echipei își încropise o fermă de capre și de alte animale. Lucrarea plătită de Pandurii și executată de o firmă din județul Timiș nu avea nicio legătură cu activitatea sportivă a echipei, astfel că a ajuns în atenția oamenilor legii. Contractul de execuție lucrări a fost încheiat în primăvara lui 2012 între Pandurii și societatea Elkana din localitatea Moșnița Nouă, din județul Timiș. Valoarea lui a fost de aproape 100.000 de lei, fără TVA, pentru realizarea unui foraj de alimentare cu apă în localitatea Baniu, care, aparent, nu are nicio legătură cu echipa de fotbal sau cu activitatea fotbalistică. Documentul este înregistrat în contabilitatea Clubului Pandurii și poartă ștampila echipei, ca beneficiar. În realitate, beneficiar al forajului este Marin Condescu, cel care ocupa funcția de președinte al Clubului Pandurii, echipă susținută financiar de patru acționari. Contractul pentru executarea forajului a fost scos la iveală în 2014 de conducerea CEO. Fostul manager al unității de stat a declarat atunci că a descoperit că forajele sunt făcute pe terenul lui Marin Condescu. Ferma din Baniu, acolo unde trăiesc socrii lui Marin Condescu, este deținută de firma Gardena River, unde asociați sunt: Mădălina Berbecel, Marin Condescu, Vlad-Andrei Burlan, fiul lui Daniel Burlan, Ion Radoi, șoferul lui Condescu și director la Pandurii, și Izabela Graure, fiica lui Octavian Graure. Societatea are un magazin în Târgu-Jiu, “La Boieru“, prin care valorifică produsele de la fermă.

1 COMENTARIU

  1. Forajele sunt prospecțiuni care s-au făcut pentru a construi o fabrică de îmbuteliere apă plată sau dacă nu are calitățile necesare va rămâne puț pentru alimentarea fermei. La câte animale sunt în fermă,valorificarea produselor din fermă pentru restaurantul ”la boieru” s-ar denumi”falimentul srl”. D-na Berbecel nu valorifică produsele din ferma din satul Baniu,produsele altora trecute prin firmă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here