Cu puţin timp în urmă „eminenţa sa cenuşie” Theodor Baconschi, împărţea printr-un discurs de-a dreptul cinic ţara în două: România care lucrează şi România care cerşeşte. Iar o astfel de gogomănie portocalie o completează pe alta, promiţând „conducerii superioare” din Modrogan şi „comandantului suprem” că va aduce partidului cel puţin 1 milion de voturi de la românii din străinătate, mizând bineînţeles pe ciorditul prin corespondenţă la viitoarele alegeri.
Numai că răspopitul uită să se preocupe, conform fişei postului, de relaţiile României cu lumea, aruncând politica externă în derizoriu, iar rezultatele se văd de vreme ce ţara noastră este considerată în afară, precum oaia neagră din turmă….
Dar, dacă totuşi individul e pornit pe sociologie şi inspirat de preşedintele Traian Băsescu, supărat la rândul lui pe statul social, măcar să le demonstrăm contrariu, fie şi pe un singur studiu de caz luat din ograda Funeriului, bântuită şi aceasta de zicerile Prezidentului, în opinia căruia, un dascăl este mai bine plătit, pe oră decât Măria Sa. Şi asta , fără a-l incrimina, cunoscându-i deja relaţia domniei sale cu şcoala, mai ales că ne ajută în explicaţii însuşi ministrul Educaţiei care de atâta competenţă managerială în domeniul pe care-l păstoreşte, a reuşit prin decizii stupide să semene incertitudine şi haos în sistemul de învăţământ. De aici şi nemulţumirea cadrelor didactice, în primul rând pe problemele de fond ale procesului instructiv-educativ şi de ce nu, repercusiunile ce apar din norma de lucru a dascălilor, ce depăşeşte cu mult 40 ore pe săptămână, prevăzute de Legea Educaţiei Naţionale. Şi e grav că astfel de decizii nu ţin cont nici de psiho-pedagogia şcolară şi cu atât mai mult, de eficientizarea calităţii procesului de învăţământ sau altor activităţi de formare socio-morală şi profesională a elevilor.
Testele naţionale, inutile şi fără folos
Mai concret, nici nu a început bine anul şcolar şi s-a trecut ex-abrupto la testele de evaluare iniţială, inutile şi fără nici un folos elevilor, s-a forţat cu foaia şcolară de parcurs, după cum se preconizează şi întocmirea şi urmărirea unor grafice de evoluţie şi portofolii pentru fiecare elev, s-a înghesuit şi programarea tezelor pe mijloc de semestru, imprimându-se un ritm galopant parcurgerii materiei, etc. Cu alte cuvinte se face totul anapoda, inclusiv o aplicare aiuristică a programei fără a se mai ţine cont de particularităţile psiho-somatice şi de vârstă ale copiilor, nu în ultimul rând o cumplită birocratizare a actului de predare învăţare, dar şi o încărcare a elevilor cu activităţi inutile în afara lecţiilor de la clasă. Iar dacă se adaugă obligativitatea cadrelor didactice de a lucra suplimentar cu elevii – buni şi slabi, apoi pregătirea olimpiadelor şi concursurilor şcolare, examenelor naţionale, necesitând fiecare un regim special de muncă, activitatea de evaluare ritmică şi permanentă a nivelului de pregătire al elevilor, pregătirea didactică, continuă, activităţile extraşcolare, toate cumulate însumează 80-90 ore/săptămână. Atunci unde sunt doar cele 16 ore la care făcea referire Preşedintele, blamându-i pe dascăli fără să cunoască situaţia reală a şcolii, menirea şi munca personalului din învăţământ?. De altfel, de aici pleacă prejudecăţile celor ce bălăcăresc şi umilesc condiţia socială a bugetarului român, nu doar din sistemul educaţional ci şi din sănătate, administraţie şi ordine publică , cercetare ştiinţifică etc. Ori, excluzând excepţia, nu poţi să nu amendezi inepţiile şi de ce nu, răutatea şi tupeul fără limite al celor ce au fost mandataţi să conducă şi să guverneze România, nu să ne fie stăpâni. De parcă ei nu poartă nici o vină, iar românii ar avea din belşug locuri de muncă, dar nu vor să lucreze. În fine, că Traian Băsescu şi supuşii lui s-au supărat şi pe pensionari, e treaba lor a debita aberaţiile, numai că aceşti oameni, la timpul lor şi-au făcut datoria faţă de ţară, cu vârf şi îndesat, din păcate feliată bucată cu bucată după ’89 de către samsarii tranziţiei dinlăuntru şi din afară. În acelaşi timp au avut grijă să-şi agonisească pentru anii dinspre asfinţitul vieţii, cotizând statului român în cei 30-40 de ani efectuaţi în câmpul muncii, pentru a avea cât de cât o bătrâneţe liniştită. Numai că legea şi buna rânduială nu-şi mai găsesc locul în societatea românească, exact din pricina unor aventurieri politici, pentru care va sosi cu siguranţă şi vremea judecăţii lor. În altă ordine de idei, l-am întreba pe jacuzistul Baconschi şi ce vină poartă copiii, nevolnicii şi bolnavii, de vreme ce îi include în aceeaşi Românie care cerşeşte, în schimb, casta lor, de la vârf şi până la trepăduşii din teritoriu, s-au lipit în jurul „caşcavalului”, întinzându-şi mânăriile precum tentaculele unei caracatiţe hidoase?. Se îmbuibă şi apoi rumegă chiar dacă nu se spetesc cu munca, dar „cerşesc” şi vămuiesc pe rupte banul public, în timp ce mulţi români şi-au pierdut şi dreptul la supravieţuire, murind cu zile în capitalismul portocaliu şi sălbatic.
E dificil să crezi că neamul românesc mai poate spera la normalitate
Şi încă ceva, au ajuns dascălii, ca de altfel toţi bugetarii să fie etichetaţi „cerşetori” pentru simplul motiv că-şi revendică simbriile pentru munca prestată (în foarte multe cazuri peste puterilor lor, suplinind desfiinţarea sau blocarea unor posturi importante) cu atât mai imperios cu cât în ultimii doi ani drepturile salariale au scăzut cu 30-40% prin tăierile nemiloase şi hotărâte prin fărădelege de către sinistrul regim pedelisto-uneperist-udemerist? Or, să mai ai şi pretenţii pentru performanţă la astfel de condiţii, mereu cu grija zilei de mâine, e dificil să mai crezi că neamul românesc mai poate spera la normalitate şi o protecţie umană. Din păcate, e vremea unor personaje hâde, ajunse la frâiele puterii prin minciună, manipulare şi fraudă, iar când politicul mârşav din sufletul lor a reuşit să pună monopol peste România, consecinţele după cum se văd sunt dramatice, alegându-se praful de ţară. Atunci care şi unde este România ce lucrează, confundându-se merele cu perele de către incompetenţii ce guvernează, doar de dragul de a demonstra că în „plată” sunt peste 11 milioane de asistaţi social, uitând intenţionat să spună că fără o intercondiţionare stat, individ şi comunitate mersul unei societăţi devine imposibil? Dar când moralitate şi minte nu e, nimic nu e. Pentru că, o fi proastă starea economică a României, dar mult mai grav este imoralitatea celor ce conduc, necazul cel mai mare fiind că deţin puterea şi o exercită arbitrar, mereu în contradicţie cu legea, pentru şi în folosul lor, în nici un caz pentru interesul naţional şi al milioanelor de cetăţeni ce trăiesc în această ţară. Şi poate că nu a fost niciodată, în întreaga noastră istorie un grad atât de înalt de corupţie, minciună şi furt la „vârfurile icebergului”. Nici chiar legile buneicuviinţe nu mai contează, jena şi ruşinea nici măcar atât, pentru care nu ne mai putem aştepta la nimic bun. Iar până la urmă, reproşurile la adresa celor ce ne guvernează nu au nici un sens, dacă nu vedem fiecare bârna din proprii ochi, pentru a zări măcar calea bunei rânduieli în România, şi pe cei ce o pot lumina spre adevăr, cinste, dezvoltare şi o viaţă mai bună pentru toţi.
Vasile Irod
