Cine îi ia locul lui Mihai Rotaru?

856

Mihai Rotaru are șanse mici să mai investească la Universitatea Craiova în sezonul următor. Finanțatorul din Bănie e gata să se retragă din fruntea clubului, deși recent și-a asumat rolul de președinte executiv. Secția de fotbal a Clubului Sportiv Universitatea Craiova a fost reactivată în 2013, iar trupa alb-albastră a reușit, în cei 10 ani de la venirea mai multor investitori, să câștige de două ori Cupa României și să obțină și Supercupa. Cu Mihai Rotaru la timonă, Craiova a fost aproape și de titlu, dar a fost învinsă de CFR Cluj în meciul decisiv, disputat în 2020. Oltenii au ieșit vicecampioni, au jucat în tururile preliminare din competițiile europene, dar nu au reușit niciodată să se califice în grupe. Cel mai aproape a fost Craiova chiar în acest an, când a pierdut la penaltiuri duelul din play-off-ul Conference League, cu Hapoel Beer Sheva. Potrivit ProSport, Mihai Rotaru a confirmat că se va retrage din fruntea clubului, lucru la care a mai făcut referire și în trecut. ,,Din vară nu voi mai continua, dar trebuie spus că s-a prelungit contractul de asociere cu Primăria și Clubul Sportiv până în 2032. Rămâne de văzut cine va investi”, i-ar fi spus Rotaru unui reporter ProSport. Directorul Clubului Sportiv Universitatea Craiova, Pavel Badea, a comentat, pentru Gazeta de Sud, anunțul făcut miercuri dimineață. „Doar Mihai poate lămuri această situație. Trebuie să o detalieze, să o explice… Toată lumea știe că și-a vândut afacerea cu pământurile de aici, dar asta nu are nicio legătură cu celelalte afaceri ale lui. Nu am niciun fel de informație legată de declarațiile sau intențiile lui Mihai Rotaru. Nu am avut cu el discuții în ultima perioadă ce vizează desfășurarea activității la fotbal. Când o să-mi zică mie, personal, că vrea să renunțe o să comentez. Nu vreau să mă gândesc la ce va fi. Vom vedea atunci, dacă va fi cazul“, a declarat Badea. Și finanțatorul de la FCSB, Gigi Becali, a vorbit despre eventuala retragere a lui Rotaru. ,,Voi spuneți că se retrage. Păi, ce să facă omul? Am înțeles că are 15-20 de milioane pagubă. Este idiot? Bă, Rotaru e băiat deștept, nu-și bate joc de familia și banii lui. A încercat omul. Și așa a făcut minuni până acum, că nu a intrat în faliment. A mai vândut jucători, dar acum nu mai are ce să vândă. Zice: «Stai, mă, sunt idiot? Dau banii mei la fotbal? Și ce câștig?» Atunci omul normal că se retrage. Cum am zis și eu că mă voi retrage, dacă nu-mi dă Domnul semne”, a spus Becali la Pro Arena. În ciuda afirmațiilor făcute de patronul grupării bucureștene, de când a venit la Craiova, Rotaru a încasat peste 30 de milioane de euro din vânzarea jucătorilor.
Într-un TOP 10 al transferurilor se află:
Valentin Mihăilă – 9.1 milioane de euro, la Parma, în 2020;
Alexandru Mitriță – 8 milioane de euro, la New York City, în 2019;
Alexandru Cicâldău – 6.5 milioanea de euro, la Galatasaray, în 2021;
Andrei Ivan – 3 milioane de euro, la Krasnodar, în 2017;
Alexandru Băluță – 2.65 milioane de euro, la Slavia Praga, în 2018;
Vladimir Screciu – 2 milioane de euro, la Genk, în 2018;
Bogdan Vătăjelu – 1.3 milioane de euro, la Sparta Praga, în 2017;
Gustavo – 850 de mii de euro, la Liaoning FC, în 2018;
Mirko Pigliacelli – 500 de mii de euro, la Palermo, în 2022;
Andrei Vlad – 400 de mii de euro, la FCSB, în 2017.
Din informațiile Digi Sport, primarul Craiovei, Olguța Vasilescu, a tatonat în ultimul an mai mulți oameni de afaceri din Oltenia pentru a vedea care este disponibilitatea unei schimbări a investitorilor la echipă. Varianta gândită ar fi cu 20 de afaceriști care să le ia locul celor trei care bagă acum bani în Bănie, adică Adrian Andrici, Mihai Rotaru și Laviniu Beze.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here