Cine a câștigat concursul pentru postul de purtător de cuvânt al IPJ Gorj

3982

Victor Tuhașu, un poliţist de la Serviciul pentru Acţiuni Speciale (SAS), a câștigat, astăzi, concursul pentru postul de purtător de cuvânt (ofiţer specialist I) al IPJ Gorj. Acesta a obținut nota 9.70 la testul scris. La examen a participat și actualul purtător de cuvânt al instituției, Miruna Prejbeanu, care a primit 9.25, după ce la proba practică aceasta a reușit să obțină cea mai mare notă, 8.72. În total, zece candidați au susținut testul scris, după ce inițial s-au înscris peste 30 de persoane la concurs.

„Eventualele contestaţii cu privire la rezultatul obţinut la proba scrisă se pot depune la Direcţia Management Resurse Umane din IGPR în termen de 24 de ore de la afişare. Candidaţii pot contesta numai notele la propriile lucrări. (…) Nota finală reprezintă nota obţinută la proba scrisă. Sunt declarați 《admis》 candidaţii care au obţinut notele cele mai mari, la proba scrisă, în ordinea descrescătoare a notei finale, în limita posturilor pentru care s-a organizat concursul, potrivit opţiunii formulate”, potrivit unui comunicat al IGPR.

Cel mai probabil, IPJ Gorj va avea doi purtători de cuvânt, iar Victor Tuhașu și Miruna Prejbeanu vor face echipă și vor asigura relaţiile cu mass-media.

Vezi aici toate rezultatele!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here