Cei doi chirurgi din Bucureşti, care colaborează cu Spitalul Orăşenesc Novaci, vor efectua, sâmbătă, primele intervenţii chirurgicale la această unitate. Este vorba despre o colecistită calculoasă, ce va fi rezolvată laparoscopic şi extirparea unei tumori ovariene, care se va rezolva clasic.
În perioada 9-10 mai, şi-au început activitatea la Spitalul Orăşenesc Novaci chirurgii Teodor Artenie – medic primar chirurg, doctor în Ştiinţe Medicale, angajat la Spitalul Clinic de Urgenţă Militar Central dr. CAROL DAVILA – şi Augustin Dima – medic chirurg, doctorand Chirurgie Generală. Patru pacienţi s-au prezentat la spital pentru a fi consultaţi de aceştia, doi dintre ei fiind deja programaţi la operaţie. Intervenţiile se vor face, sâmbătă, 16 mai, una fiind laparoscopică, cealaltă clasică. „Cei doi chirurgi din Bucureşti au consultat patru pacienţi: doi cu colecistite calculoase, o colică abdominală şi o tumoare de ovar. Sâmbătă vor fi operate două persoane, respectiv o colecistită calculoasă – ce va fi efectuată laparoscopic – şi tumora de ovar, care se va rezolva printr-o intervenţie clasică”, a confirmat Emil Grigore, managerul Spitalului Orăşenesc Novaci.
Medicii şi pacienţii, încântaţi de noii chirurgi
Cei doi chirurgi din Capitală lucrează la Spitalul Orăşenesc Novaci în baza unor contracte de prestări servicii. Venirea lor aici i-a bucurat pe bolnavi, dar şi pe ceilalţi medici. „Colaborarea cu medicii noştri este bună, chiar au interacţionat bine. De asemenea, pacienţii sunt încântaţi de venirea celor doi chirurgi, la fel cum suntem şi noi”, subliniază managerul Emil Grigore. Potrivit aceleiaşi surse, cei doi chirurgi vor efectua şi intervenţii laparoscopice, dar au stabilit şi coordonatele dezvoltării unui proiect în beneficiul pacienţilor.
La unitatea medicală ajung bolnavi din oraşul Novaci, din staţiunea montană Rânca şi din şapte comune, care sunt arondate la această unitate: Alimpeşti, Baia de Fier, Polovragi, Crasna, Bengeşti-Ciocadia, Bumbeşti-Piţic, Roşia de Amaradia. Astfel, spitalul asigură asistenţă medicală completă pentru aproximativ 61.000 de locuitori.
Minodora Sucea
Amandoi sunt doi incompetenti, mi au bagat tatal in mormant, un munte de om, in conditiile in care am fost dupa in austria, turcia si israel cu analizele si tatal meu nu era om sa moara!!! Profesionalism pauza, caractere jalnice
Un nr de telefon ?
Eu am fost foarte multumita de interventia chirurgicala facuta de dr.Augustin Dima. A comunicat foarte bine cu mine si pre si post operator, mi-a explicat foarte clar si pe intelesul meu toate implicatiile interventiei chirurgicale si nu pot decat sa ii multumesc pentru atentia acordata. Am fost foarte multumita de colaborarea avuta. Il recomand cu incredere.
am avut o experienta cu dr Dima ,nu credea in durerea pe care o acuzam,nu mai puteam ,dar si din cauza unei dr de la sp sanador,nu a stiut sa-mi interpreteze un rezultat CT,incompetenta,aproape sa platesc cu viata,fff greu am fost crezuta,norocul meu a venit de la D-zeu si un dr stagiar ,nu stiu cum il cheama ,era roscat ,cu barbuta,ff destept,a simtit la palpare ca am muschiul rupt,dar nu sa facut nimic ,chiar daca m-au redeschis,dupa operatiile gresite de dr Stefan Marian de la gineco,as ruga echipa Dr .Artenie sa creada in durerea pacientilor,altfel murim cu zile e pacat de noi pacientii,avem dureri de ani de zile ,dar din cauza banilor si a umilintei pe care o indur din partea multor cadre medicale ,..stau cu dureri insuportabile,si totusi le multumesc ca au acceptat sa faca o incercare,cu respectd-nului dr Artenie si acelui dr care nu-i stiu numele
Dima un incompetent …pe tatal meu l-a nenorocit pe vata 🙁
Daca era tac-tu pe moarte nu inseamna ca e un nenorocit doctorul, nici astia nu fac minuni…..
in anul 2010 am fost reoperata de dr Dima si Artenie,greu am fost crezuta ,imi radea strident,dupa rezultatul CT ,…..vedeti ca nu aveti nimic,si cind i-am spus ca sunt dejamagita de ce mi sa intimplat la sp Militar ,greselile facute de dr Stefan ,nici azi nu sunt bine….dr Dima nu a mai colaborat cu mine,ma ameninta :va spun sefului”,i-am aratat usa ,si mi-am cerut externarea,a fost o minune dumnezeeasca ,pe data de 26 oct m-au reoperat ,dar fara succes,a ramas aceeasi durere de muschi abdominali ,am muschii zdrobiti ,…chiar il rog pe dr Dima ,daca vede acest comentariu ,sa ma contacteze si daca este asa cum spun unii pacienti ,sa ma reopereze ,sa repare gresala dr Stefan ,au trecut 6 ani de atunci ,dar varianta multor medici spun …esti bolnav mintal ,si niciodata problema fizica nu poate fi rezolvata,vreau incredere medic-pacient ,nu umilinta,imi aju durerile pe car e le am fizic,nu permit nimanui sa ma umileasca ,fie ca-i cadru medical sau om de afaceri,nicaeri nu-i mai bine ca in casa mea ,nu pe un pat de sp si sa mai pierzi si locul de munca,as vrea sa nu mai am dureri fizice ,ar putea face asta acest dr .,numai sa creada si sa vrea ,cu respect…nr tel 0725581121