Chiriașii unui bloc din Motru cer reabilitarea urgentă a imobilului! Apartamente avariate, hidroizolația afectată

3212

Blocul UAT Motru, situat în zona T3 din municipiu, este afectat la etajul patru din cauza hidroizolației, care nu a fost reabilitată de cinci ani de zile. Foarte mâhniți de situație sunt locatarii a trei apartamente a căror tavane sunt foarte afectate de apa infiltrată în pereți, la fiecare ploaie. Deși chiriașii au cerut ajutor atât asociației de proprietari, Direcției Publice Motru, cât și primăriei, nimeni nu le-a dat o mână de ajutor.

În imobilul situat pe strada Tismanei, la nr. 19, mai locuiesc în chirie doar câteva familii. Chiriașii achită în jur de 140 de lei pe lună la Direcția Publică, pentru un apartament de două camere, plus asociație. Anual contractele de închiriere sunt reînnoite.
Obligația chiriașului este să achite lunar chiria, dar a proprietarului, în speță a DP Motru, este aceea de a le asigura condiții.
Acest ultim aspect pare că a fost ignorat de conducerea DP Motru, care nu a luat nicio măsură, deși instituția a fost bombardată de solicitări scrise ale chiriașilor din acest imobil, legat de starea deplorabilă a tavanelor. Practic, chiriașii cereau reabilitarea hidroizolației, care nu mai ține departe de locuințele lor precipitațiile.
Chiriașii se plâng că tavanele mai că stau să le cadă, au igrasie, iar aerul în camere este irespirabil. Nu mai punem la socoteală partea estetică.
Pentru repararea hidroizolației pentru acest imobil ar fi nevoie de vreo 5000 de lei, o cotă parte din sumă revenind asociației. Cu toate acestea, nimeni nu mișcă un deget pentru a le arăta chiriașilor că banii lor contează, iar contractele încheiate între părți se respectă ad literam.
Chiariașii speră totuși ca părțile să ajungă la un consens să poată fi rezolvată problema amiabil în această vară, deoarece schimbarea vremii le afectează atât locuințele, cât și sănătatea.
A. Stoica

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here