Centrul Antidrog Gorj invită gorjenii la un concurs de fotografie tematică

390

În data de 26 iunie, pentru marcarea, la nivel național, a „Zilei Internaționale împotriva Consumului și Traficului Ilicit de Droguri”, Agenția Națională Antidrog (ANA) a lansat un concurs de fotografie tematică, subsumat campaniei naționale media de prevenire a consumului de noi substanțe psihoactive ”Fii liber!”.

În acest sens, în contextul pandemiei COVID-19, pentru a preveni răspândirea virusului și pentru a respecta măsurile de asigurare a distanțării sociale, concursul se va derula în mediul online, respectiv pe rețelele de socializare Facebook și Instagram. Fotografiile vor conține imagini de promovare a alternativelor de viață sănătoasă, sport, natură, activități alături de prieteni și familie, etc. Imaginile vor transmite mesaje pozitive și vor fi realizate special pentru acest eveniment, având ca element de individualizare, în conținutul lor, ca text scris, mesajul „Fii liber”. Concursul se va desfășura la nivel național, exclusiv pe pagina de Facebook a ANA, cu promovare și pe pagina oficială de Instagram, până la data de 27 iulie 2020, ora 10.00, iar jurizarea va avea loc în perioada 28 – 31 iulie 2020. În data de 3 august 2020, lista câștigătorilor va fi postată pe site-ul ANA (www.ana.gov.ro) și pe paginile de Facebook și Instagram, urmând ca în perioada viitoare să se organizeze evenimentul de premiere. Vor fi premiate cele mai reprezentative trei fotografii, respectiv: premiul I – bicicletă, premiul al II-lea – trotinetă și premiul al III-lea – căști wireless, fiind acordate, totodată, și materiale promoționale ale campaniei.
La finalul concursului se va realiza un colaj cu lucrările reprezentative, care va fi promovat pe paginile de Facebook ale Agenției Naționale Antidrog, respectiv, ale Centrelor de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog judeţene, după obținerea acordului de utilizare a fotografiilor.
Prin derularea campaniei „Fii liber!”, Agenţia Naţională Antidrog îşi propune informarea, educarea și conștientizarea elevilor şi studenţilor în legătură cu efectele și riscurile consumului de substanțe noi psihoactive, în vederea neînceperii şi/sau evitării trecerii de la consumul ocazional sau recreaţional, la consumul regulat la nivelul populaţiei generale, precum şi crearea unei reţele de suport comunitar, formate din cadre didactice, voluntari ANA, părinţi şi specialişti din cadrul instituţiilor publice sau organizațiilor neguvernamentale partenere.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here