Casa cu draci

1311

Trei eleve au prins-o pe o colegă, au imobilizat-o, i-au tăiat părul şi au ars-o cu ţigara, spre amuzamentul celorlalţi colegi. Un profesor a bătut un copil de 17 ani din clasa a VII-a pe motiv că acesta îl ameninţa cu bătaia, de i-a făcut vânătăi pe fund şi a surzit de o ureche. Un elev s-a îndrăgostit de profesoara de română, au trăit împreună o poveste de dragoste, consemnată într-un jurnal intim, apoi, părăsit, elevul s-a aruncat de la etaj. Într-o clasă, pe catedră, nişte fete au făcut striptease, au fost filmate cu telefonul mobil, iar imaginile au fost postate pe internet. O fată şi doi băieţi au întreţinut relaţii sexuale, în pauză, la WC. Doi băieţi din clasele mari cereau taxă de protecţie unor şcolari, ameninţându-i cu cuţitul. Nişte elevi au încercat să-şi violeze profesoara în sala de clasă. Un licean a dat telefon şi a spus că în şcoală a fost amplasată o bombă, cursurile au fost întrerupte, alarma s-a dovedit falsă. Un grup de elevi fumau, consumau alcool și chiar se drogau în spatele şcolii. O elevă a dispărut de acasă, a fost răpită şi obligată să se prostitueze. Pe când se juca nesupravegheat în recreaţie, alergând, un şcolar a căzut și şi-a scos un ochi. Un elev din clasele mici a căzut în fosa septică a şcolii. O elevă de gimnaziu a rămas gravidă şi s-a retras de la şcoală. Unui băieţel i-au dispărut din ghiozdan MP3-ul şi telefonul mobil. Un şcolar a fost obligat de către un elev mai mare la perversiuni. Nişte elevi au furat catalogul clasei şi i-au dat foc. Din cauza notelor proaste, un elev s-a spânzurat, iar Inspectoratul a deschis o anchetă. O gaşcă de cartier, formată din minori, fura diverse obiecte din maşini. La şcoală, copilul a învăţat să înjure. Câţiva puşti din orăşelul X au înşelat mai multe familii din America, vânzându-le pe bani buni proprietăţi inexistente… Cred că mă pot opri, chiar dacă nu am reuşit să parcurg nici un sfert din lista de delicte şcolare de pe un trimestru. Sigur, inventarul meu e de dinainte de „vremea pandemiei”. Acum, când elevii şi profesorii poartă cagule albastre, cine ştie ce se mai poate întâmpla!
Şcoala a ajuns o sursă inepuizabilă de senzaţional, o casă cu draci. „Tineretul de azi e lipsit de respect şi stricat rău de tot!” – exclamă bunicile şi bunicii îngroziţi (foşti ofiţeri?) în faţa televizorului. Exact aceeaşi exclamaţie, un pic teatrală şi fals îngrijorată, o scoseseră şi bunicii bunicilor pe când „ceteau” gazetele. Procesul educaţiei şi socializării a avut întotdeauna similitudini cu exorcizarea. Numai în şcoala românească, dascălul este un exorcist căruia i s-au luat toate uneltele, nu are în dotare nici măcar o cruce de lemn. Până şi un popă de ţară, chiar şi unul lipsit de har, are voie de la Episcopie să-şi mai certe enoriaşii şi să recurgă la pilde ameninţătoare din Biblie. Profesorul nu poate recurge nici măcar la morala Decalogului, (Ce o fi acela? zice copilul, căci religia e încet-încet dată pe silenţios în şcoli).
Profesorul român are doar dreptul de a fi vinovat, de a avea un salariu mic, dreptul de a fi răbdător până la umilinţă şi dreptul de a nu avea niciodată dreptate.
Pornirea de a demoniza şcoala e catastrofală. Chiar şi atunci când ne sunt daţi la televizor elevi români medaliaţi la olimpiade internaționale de științe sau gimnaste care se întorc cu medalii de aur, cădem pe gânduri și zicem, se înțelege, cu o mândrie umbrită de înțelepciune strămoșească: Ei, și ce folos de creierele și talentele lor, căci nu sunt bine educați, așa că precis o să plece din țară!
Notă:
„Casa cu draci” face parte din volumul „Indulgențe”, Editura Charmides, 2020, Bistrița, volum primit de la marele poet contemporan Ion Mureșan, pe 21 mai 2023, cu următoarea dedicație:
„Prietenului de cătănie și trecute studii filosoficești – Teodor Voicu. Cu drag, Ion Mureșan”.
*Ion Mureșan s-a născut la ianuarie 1955, în Vultureni, județul Cluj.
A fost colegul meu de facultate la Istorie-Filosofie, „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca și coleg de cătănie!
*Premiul Uniunii Scriitorilor – Cartea Alcool – 2010. Premiul Național de poezie Mihai Eminescu – 2014.
*Marele Premiu și Laureat al Concursului „Tudor Arghezi” – Tg-Cărbunești, mai 2023
Profesor Voicu Teodor – prietenul poetului

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here