Cunoaşterea sufletului unui neam (calităţi, defecte) nu e operă de patriotism, ci operă de ştiinţă.
Jugul biologic ereditar şi geografic al condiţiilor de viaţă ale românilor din vechime nu s-a luat de la gâtul nostru. Problema nu e asta, ci alta- numai vulgaritatea ne penetrează existenţa, asta duce la falsa notorietate şi la criza morală instalată la nivel social.
Efectul de turmă e modul în care decide românul. 5 minute de feerie? Îţi defectează 6 ore sistemul imunitar. Românii știu asta și sunt foarte mulți împotriva trăirii lor. Într-o viaţă degradată de frică-frica de sarcină, frica de vecin, frica de primar, frica de şef- românii au opinii personale foarte puţine. Zvonul public, bârfa, gura satului (,,băieţii fetei mele seamănă cu mă-sa, cu bunicu – su’’ e un zvon, dar toată lumea le zice la băieţi pe numele bunicului! Copilul cel mare a reacţionat până nu mai are replică) asta e viață de român. Trai la fără frecvenţă.
Când un român stă la îndoială nu stă că are o convingere personală de apărat, ci fiindcă nu ştie încă de partea cărui grup să se dea. ,,Nu mi-e frică de lupii maturi/Le tai un cal bătrân şi-i saturi,, dar nu trebuie să vă fie frică nici de cei tineri, că s-au adaptat din educaţie să meargă după cum bate vântul din stânga sau după cum bate vântul din dreapta. Pentru risipirea acestei nelinişti românul cască urechea să prindă zvonul din urmă (nu priveşte înăuntru, spre forul conştiinţei lui). Şi cum azi numai vulgaritatea penetrează existenţa, sfidând imensul ei capital de eşec, ce puteam găsi ca zvon când, vrând să decidem ceva vom scoate capul pe fereastră şi vom ciuli urechile? Facem ca la precedentele alegeri: alegem tot coruptul, asta să rămânem oameni de cuvânt, fiindcă om de cuvânt este numai cel ce a urmat clopotul turmei pentru că românii suntem eroi cu deosebire când suntem în grup. Despre corupt a găsit zvonul atunci când a scos capul pe fereastră. Doar acela circula.
Şi ce dacă e legea bună? Sufletul de român nu are bunătate! Românul consideră că nerespectarea legii e ca un titlu de măreţie şi de putere.
A apărut OUG 108/2020, felicitări celor ce au dat-o! Ce bună ar fi ea în satele cu fosta industrie de armament! Dar nu o aplică nimeni. O lege bună (ord. 108) sporeşte numai posibilităţile, posibilitatea faptelor bune, dar nu dă şi motivarea acestor fapte. Motivarea vine din sufletul individului, din bogăţia sau sărăcia acestui suflet individual. Politica reglementează numai condiţiile externe ale vieţii sociale; sămânţa faptelor sociale încă stă în sufletul fiecărui cetăţean. Fără calitatea acestei seminţe nici un progres nu este cu putinţă–oricâte legi politice bune s-ar face…când un ministru spune că legea se explică ,,ici-colo, ici-colo, în funcţie de cum se descurcă fiecare categorie profesională’’ ce s-ar putea aştepta?
Dar unde atenţia nu este îndreptată asupra activităţii personale şi unde lipseşte conştiinţa valorii sufleteşti individuale, acolo este natural să stăpânească politica (are balta peşte-ce e cu Victoria asta? O apucă pe ea aşa ca să aplicăm noi legea 108…păi nu vrea…cutare! Cutare e om, nu Victoria). Românul consideră că nerespectarea legii e ca un titlu de măreţie şi de putere. Subiectivitatea caracteristică acestui suflet se va împotrivi întotdeauna.
Românul nu are suflet bun, are un suflet gregar (Rădulescu Motru, ,,Psihologia poporului român, Paideia, 1999),, stare impusă de împrejurări şi de tradiţie, anterior oricărei culturi. Gregarism (se produce prin imitaţie) e diferit de solidaritate (încordare şi stăpânire de sine). Românilor, ca la balene, le lipseşte conştiinţa valorii sufleteşti individuale.
Cum eşuează balenele? Șefului turmei de balene îi intră în ureche o ploşniţă (cimex), şi îi strică ,,radarul,,. Turma îl urmează din motive de instinct, de fidelitate disciplinară. Mor toate (și oamenii urmează șeful prost. Vor pe Barabas şi așa trebuie să fie ca și celui bun să îi fie bine).
Sufletele diferențiate opun rezistenţă imitaţiei. Unitatea se face numai prin sacrificiul voit al persoanei fiecăruia. Deci e perfect pentru politicieni să nu fie şcoală şi ideologii. ,,Aici e o armonie divină’’ a începuturilor (I.D.Sârbu). ,,Speranţa în viitor a neamului nostru depinde de eventualii autodidacţi care, pe ascuns, liber, citesc şi învaţă din ALFABETUL ELEMENTAR AL CONDIŢIEI UMANE) (I.D.S).
Spiritualitatea este ca o armătură de izolare ce dă posibilitatea unor populaţii să-şi croiască un destin propriu, emancipat de sub jugul biologic şi geografic al condiţiilor lor de viaţă. Populaţiile capabile de asemenea instituţii spirituale sunt popoarele de Cultură Națională adică sunt POPOARELE CREATOARE DE ORIGINALITATE sufletească în ISTORIA OMENIRII. Nu toate populaţiile sunt capabile de cultură naţională. Spiritualitatea nu este un produs al timpului. Sunt popoare care trăiesc mii de ani fără ca în sufletul lor să prindă rădăcini caracterele instituţionale. Şi ce reuşesc renunţă repede (în România nu vor mai fi teze şi olimpiade şi ce bune erau ele!). Ele trăiesc într-o veşnică copilărie (de aceea trebuie să reînceapă cu poveşti) având sufletul stăpânit când de influenţe ereditare biologice când de influenţa mediului geografic. Lipseşte conştiinţa clară a finalităţii spirituale a vieţii sufletești a poporului român (interpretarea datelor se face în mod nesigur). Conştiinţa poporului român are până acum despre finalitatea spiritualităţii sale numai indicii vagi. El vrea să fie de capul lui şi să aibă o muncă diversă. Înclină puţin spre anarhie, iniţiativă în viaţa economică şi spirit de independenţă în viaţa politică şi socială. Opinca îngăurită nu aduce indivizi întreprinzători care să-şi rişte odihna şi avutul pentru a se îmbogăţi prin mijloace neîncercate. Fiecare face ce crede că va face toată lumea. Neperseverenţa e românească. Practicăm ce improvizaţia ne-a dăruit. Nu practicăm carierele pe care le indică şcolile absolvite. Indisciplina în muncă de pe tărâmul economic e a românilor, dar e şi primitor, tolerant, iubitor de dreptate şi religios.
Cine vede acest ansamblu care e societatea, acela face să coexiste toate, lipsă cultură şi lipsă lege. Totuşi tipul finalităţii spirituale este hotărât de majoritate.
De ce la Petrila sculpturi moderne I.D. Sârbu şi Brâncuşi? Ce legătură au cei doi? La facerea Coloanei Infinitului’’ mai nimeni din cei ce construiau nu ştia ce face. Doar moşneagul pe care l-a văzut Sârbu ştia că el şlefuia un colţişor din Coloana Infinitului. Moşneagul era Constantin Brâncuşi. I.D.Sârbu, care şlefuia un colţ al operei, l-a văzut o singură dată pe moşneagul care îi dirija pe toţi.
Tipul finalităţii spirituale este hotărât de majoritate. Numai poporul care găseşte în finalitatea sa spirituală condiţii prielnice pentru munca şi dezvoltarea sufletească a majorităţii membrilor săi, numai acela este sigur de viitor.
Dorinţele mele nu contează. contează opinia majorităţii, dar ce decideţi majoritatea mai oferă poporului nostru, majorităţii lui, bineînţeles, condiţii prielnice pentru asigurarea viitorului?
Minoritatea, ea însăşi, nu are interes să îşi impună finalitatea sa deosebită, fiindcă atunci ea pune în pericol viitorul poporului întreg, prin urmare şi viitorul său propriu. recunoscându-se învişi politic în alegerile locale unii, le rămâne la cei aleşi să nu uite să aibă respect faţă de obligaţiile contractuale şi respectarea legilor şi constituției, dar şi dreptul la muncă pentru români acolo unde s-au născut.
Relaţia individ/putere e ostracizantă pentru român (conflict individ/putere). Să nu mai fie aşa, oamenii aleg ,,pe-al nostru’’, unul prost, de-al nostru, ridicat dintre noi, cei care stăteam la şcală cu degetul în nas. Cel deştept vede că nu e bine, luptă pentru umanitate şi pentru semeni, aşa cum poate el, cum zice I.D.Sârbu, dar pare tuturor deviat.
Aici vine Freud cu teoria generală a inconştientului. Şi legăturile între azi şi amintirile refulate ale copilăriei, despre coroniţa neobținută şi invectivele învăţătoarei de când învăţătoarele educau şi cu cuvântul şi cu ridicatul prostalaului de perciuni, inferioritatea aceea. Luptă el, conştientizează complexul de inferioritate.., multe femei îi spun că e mare, desigur nu la minte se referă, dar el începe să creadă. Alfred Adler spune că depășirea stării de inferioritate conduce la dorinţa nestăpânită de putere şi dominare.
E clar, aşa se reinstaurează analfabetismul. Nu apare dintr-o dată, dar în momentul în care tot promovezi nonvalori acolo ajungi. Asta fiindcă analfabetul-şef prin asta se ..remarcă’’, prin greşeli gramaticale. Iar noi, scriitorii, scriem râuri-râuri de cerneală şi ei analfabeţi. Ce oroare! Ce teroare! Ce blestem pe neamul lor, şi asta chiar pe 7 generaţii. Falsele valori să nu instaureze definitiv criza valorilor prin criza morală instalată la nivel social de către falsa notorietate. Aşa că cine a ilustrat tensiunea dintre universul oral, analfabet şi lumea semnelor? Creangă.
Avem nevoie de încă un Creangă.
Spunea un critic literar că între universul natural (a cărui emblemă a rămas în mod indiscutabil oralitatea) şi lumea semnelor scrise, Creangă e expresia cultă că între cele două dialogul e dramatic. El ilustrează tensiunea dintre universul oral analfabet şi lumea semnelor.
Avem nevoie de încă un Creangă să inventeze abecedarul. Vom mai trece vreodată de la oral la scris sau o luăm definitiv înapoi, spre universul oral analfabet?
Asta până falsele valori să instaureze definitiv criza valorilor deoarece criza morală instalată la nivel social de către falsa notorietate este instalată. Adulţii derutaţi au ,,nevoie,, de Goe. Goe ne conduce. Goe vrea, vrea, iar mamiţa, mamiţica şi mam-mare se grăbesc să îi îndeplinească cererile. Iar copiii deștepți se duc ,,surgun dracului pomană’’ ca şi acum. şi conduc cei cărora banii le sunt mai dragi ca o mamă şi le induc un sentiment erotic. Păstrează şi plac alegătorilor analfabeţii ce nu numai că trădează reminiscenţele unor ,,structuri primitive’’, ci sunt primitivi: cum Ion sărută pământul (este lecţia peste timp cea mai valabilă şi azi, ce vizionar Liviu Rebreanu!). Ei sărută banii.
Am înţeles, dragii mei alegători, că dumneavoastră nu aveţi bucurii ale spiritului, ci trebuie neapărat să vă bucuraţi mațele de doi lei, dar să o faceţi, nu aţi putea adormi cu o ,,bucurie a spiritului”. De multe ori m-ați întrebat cât am primit pe o carte. Cam cât mi-aţi dat dumneavoastră când aţi primit vreo carte de la mine. Nimic. Nu aţi înţelege. Cum să scrii fără bani la ziare şi reviste? Cum? Ați face-o vreunii? Nu.
Sunt în situaţia iubitului care scria poezia ,,Femeia şi cel de-al cincilea element’’:
Ti-am pus pământul la picioare şi apa şi aerul/ şi focul, dar tu, nesătula mea, ai vrut mai mult, tot mai mult, tot mai mult, exagerat de mult. Mi-ai cerut să mă fac luntre şi punte ca sa-ţi fac rost şi de cel de-al cincilea element. Ti-am luat un bilet, one way tichet, prin agenţia Călător în bascheţi ca să ajungi la timp tocmai în îndepărtata Polonie. Acolo, însuşi generalul Napoleon, viitorul împărat al francezilor, îţi va aşterne la picioarele tale diafane cel de-al cincilea element: Noroiul. Pentru acest poet îndrăgostit am un răspuns: sunteţi clasicizat, naţional şi universal. V-aţi alăturat lui Creangă, Rebreanu, Freud. Pe mine m-ați convins! Vorbeați despre poporul român. Sunteți un clasic în viață, scriitor Mihai Barbu! Iubita dumneavoastră este România, țara care iubește nu pe cel ce îi pune la picioare toate elementele, ci pe cel care nu face nimic pentru ei, ba face, le sărăceşte nu numai punga, ci şi viața: le gonește copiii în străinătate, le taie fabricile şi uzinele, etc. Au şi alegătorii dreptate: Bolintineanu a murit pe un pat de spital pentru nevoiaşi, Gib Mihăescu a fost îngropat din chetă publică, nici Bacovia sau Arghezi nu au putut trăi din scris. Să creadă în profeţi? Ha!
Nu fi trist, eşti artist!
Aşa e, n-aş putea să vă învăţ să trăiţi ca mine, mult cu bucurii nemateriale. Dumneavoastră preferaţi bunăstarea materială şi o aveţi. Nu vreau să zic la populaţie ajunge lipsa culturii, nu cultura (nu avem mecanisme) şi avem un surogat de democraţie sub forma destrăbălării.
Nu fi trist, eşti artist!
Fiecare român face ce crede că va face toată lumea. Ce aude ca zvon. Dar care e zvonul? Si-apoi e departe de România zvonul ,,cortinei de fier a ecologiei’’. La noi încă se crede că se luptă stânga cu dreapta, dar mai sunt printre noi care știu – e zvon.
Dr.ec. Victoria Stolojanu
