Caravana ,,Donezi o jucărie, DĂRUIEŞTI un zâmbet!” a poposit la Runcu, Peştişani şi Arcani

1118
dav

Ediția din acest an a campaniei umanitare ,,Donezi o jucărie, DĂRUIEŞTI un zâmbet!”, demarată de cotidianul Gorjeanul încă din anul 2016 în parteneriat cu Carrefour România, a început în forţă!

Caravana Gorjeanul s-a oprit, miercuri, la zeci de copii din comunele Runcu, Peştişani şi Arcani unde a oferit plase cu jucării și dulciuri.

La Runcu, vizitate au fost şase familii, toate acestea supravieţuind lunar doar cu ajutorul social şi alocaţiile de stat pentru cei mici.

„Am trei copii. Cel mare are 10 ani, următorul are 7 ani şi mai am unul de doi ani şi jumătate. Nu am decât alocaţiile lunare de stat ale copiilor şi puţinii bani câştigaţi de soţul meu care munceşte cu ziua. Din puţin, vom încropi o masă specială pentru Sărbătorile Pascale”, a spus Petruţa Vulpe.

Printre alte familii vizitate la Runcu s-a numărat şi Petre Simu, tată a patru copii, divorţat, care locuieşte cu două dintre fiicele sale: „Am 4 copii, dar doar două fetiţe stau cu mine, iar ceilalţi doi copii sunt la soţie, deoarece suntem divorţaţi. Nu am niciun venit lunar, în afară de alocaţiile de stat ale fetelor. Mă descurc cu ce produc în gospodărie”.

Cazuri de suflet, la Peștișani
Următoarele familii vizitate de caravana Gorjeanul au fost în Peştişani. Astfel, zeci de copii şi părinţii acestora şi-au deschis porţile să primească darurile echipei Gorjeanul.

Una dintre mamele vizitate la Peştişani a fost Oana Bîrgu care mereu a încercat să le ofere minimul necesar celor trei copii ai săi, cumpărând lunar mâncare pe datorie: „Am trei copii în vârstă de 12 ani, 7 ani şi cea mică împlineşte doi ani peste câteva luni. Am alocaţia de stat a copiilor, am o pensie de handicap de nevăzător de 370 de lei şi ajutorul de la primărie de 170 de lei.

Pentru Paşte voi mai cumpăra şi pe datorie produsele necesare că nu avem de unde să luăm tot timpul, dar cum iau banii, merg şi achit, deoarece n-am rămas niciodată cu datorii la fata de unde iau alimentele în fiecare lună”.

Jucării şi pentru micuţii din Arcani
Tot în prima zi de campanie, Caravana Gorjeanul a adus bucurii şi pe feţele a câtorva micuţi din familii ce locuiesc în Arcani.

Echipa cotidianului nostru a fost însoţită în periplul umanitar şi de asistenţii sociali şi comunitari. Prima vizitată a fost familia Pleşa, părinţi a patru copii în vârstă de 2, 6, 9 ani, iar băieţelul cel mic are abia 9 luni.

„Trăim din ajutorul social şi alocaţiile copiilor. Ne este greu, dar nu avem ce face”, a spus femeia. De altfel, tot la Arcani, echipa Gorjeanul a smuls zâmbete şi de la cinci micuţi din familia Coiculescu.

Aceştia supravieţuiesc lunar doar cu alocaţiile de stat pentru copii, nu au serviciu, procurându-şi alimente din propria gospodărie prin creşterea de animale.

Continuăm cu zâmbetele!
Campania umanitară derulată de Cotidianul Gorjeanul, la care Carrefour România este partener, iar Centrul de Calcul Târgu-Jiu și Tipografia ProdCom sunt sponsori, continuă şi în zilele următoare, precum şi în Săptămâna Mare, noi familii cu situații deosebite din alte localități ale județului Gorj urmând a fi vizitate de echipele Gorjeanul.

Campania de strângere a jucăriilor a fost demarată pe 18 martie şi se va încheia pe 22 aprilie.
Izabella Molnar

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here