Ovidiu Caragea, unul dintre cei mai longevivi directori din Târgu-Jiu, a fost schimbat, ieri, de la șefia Lotus SA cu Cornelia Bărăgan, femeia care s-a luptat în ultimii ani cu el prin instanță pentru a reuși înlocuirea acestuia din funcția de conducere. Schimbarea de putere s-a făcut destul de pașnic, inițial, față de acum un deceniu, când a mai fost o astfel de încercare, atunci fiind nevoie de intervenția polițiștilor pentru a calma spiritele. După ce acționarii au intrat însă în biroul lui Caragea, aceasta a chemat poliția, iar prin avocat a redactat o plângere penală la adresa celor care, abuziv, l-ar fi deposedat de funcție.
Ieri, au fost suficienți câțiva agenți ai unei firme de pază pentru a-l ține pe Caragea departe de biroul din care a condus societatea în ultimele două decenii. El a rămas ore întregi pe un hol și a refuzat să facă vreun comentariu cu privire la cele întâmplate, dând totuși de înțeles că este victima unui „abuz”. Cea care ar comite acel „abuz” ar fi chiar Cornelia Bărăgan, cea care are susținerea Adunării Generale a Acționarilor încă din august 2016 să preia frâiele societății și să ajute la redresarea acesteia. Bărăgan a menționat că a fost nevoie de atâta timp până să fie validată în funcție pentru că Ovidiu Caragea le-a intentat procese tuturor contestatarilor săi, iar unele dintre ele nu sunt finalizate nici până în prezent. “Domnul Caragea are mandatul suspendat din 31 august 2016, suspendare care a operat și la Registrul Comerțului și în Revisalul de la ITM. La acest moment dânsul ar trebui să pună documentele la dispoziție. Ar trebui să ne punem la masa discuțiilor toți, lucru pe care acționarii l-au solicitat și îl solicită în continuare. Dânsul nu poate să spună decât că dânsul face legea, dar legea prevede altceva. Dânsul înțelege să facă fel și fel de înscrieri pe la Registrul Comerțului și noi trebuie să stăm așa să ne luptăm unii cu alții și să păzim bunurile și patrimoniul societății. Vrem să facem din Lotus ce era în momentul privatizării, când societatea era ceva în oraș. Acum sunt spații goale, nemodernizate, neîngrijite. De ce? Pentru că patrimoniul societății nu e protejat și îngrijit așa cum ar trebui să facă un bun gospodar. Am intrat ca și acționari la societate și urmează un inventar, fără discuție. Nu știm dacă firma e pe pierderi, dânsul spune că e profit, dar noi nu am avut acces la actele societății. AGA din 2016 a decis și demararea acțiunii în răspundere datorită proastei administrări. Ulteriorii au convocat altă adunare generală și noi trebuie să dovedim magistraților că mandatul dumnealor a încetat din 21 august 2016. Curtea de Apel a dat sentință în acest sens. Avem dosare și la Oradea, și la Craiova. Mai mult, banii societății, m-am îngrozit, au mers către avocați. Am observat plăți doar într-un contract de 4 miliarde lei vechi, adică vreo 100 de milioane de lei vechi pe fiecare lună, și asta doar ca să se judece cu noi, cu acționarii”, a menționat Bărăgan, care a precizat că urmează un inventar menit să clarifice situația financiară a societății care deține cele mai multe spații comerciale din municipiu, cele mai multe dintre ele nefiind încă modernizate.
Poliția a încercat să împace părțile
La fața locului au fost prezenți, ieri, câțiva polițiști, chemați aici de Caragea. IPJ Gorj a confirmat, ieri, pentru Gorjeanul că la fața locului au ajuns, la sesizarea unui bărbat din Târgu-Jiu, doi polițiști, dar cele reclamate nu s-ar fi confirmat, motiv pentru care persoanei nemulțumite i s-a indicat să-și caute dreptate în altă parte. Avocatul lui Caragea a redactat încă o plângere penală la adresa celor care l-au lăsat pe clientul său fără funcție, cazul urmând să ajungă în fața procurorilor.
Gelu Ionescu, A.Stoica
Era si timpul. Prea mult timp a fraierit lumea. Nu doar actionarii Lotus, dupa ce si-a vazut interesul de fiecare data a tepuit pe careva. Cel mai mult ii plac banii si sa se judece prin tribunale. Era timpul ca cineva sa ii puna capac. Acum e cazul sa si raspunda pentru faptele sale.