Canotoarele din Gorj l-au primit pe ministrul Stroe

1692

Denisa Tîlvescu și Cristina Popescu, cele două canotoare din Gorj care în 2014 cucereau medalia de aur la Jocurile Olimpice de Tineret Naijing, proba de doi rame (2-), l-au întâmpinat, la Snagov, pe ministrul Tineretului și Sportului, Ionuț Stroe. Acesta a efectuat, joi, o vizită la Complexul Sportiv Naţional Baza Nouă, acolo unde se pregătesc loturile naţionale de canotaj ale României. La întâlnirea cu sportivii au mai participat preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, şi preşedintele Comitetului Olimpic şi Sportiv Român, Mihai Covaliu. Începând cu data de 15 iunie, autorităţile statului au anunţat măsuri de relaxare, care le permit seniorilor să părăsească baza sportivă şi să intre în contact cu familiile.,,Cele două canotoare și Ionuț Stroe, ministrul Tineretului și Sportului, formează <tabăra oltenilor>, toți trei fiind originari din orașe din Oltenia”, a scris, pe pagina oficială de facebook, Federația Română de Canotaj. Denisa Tîlvescu și Cristina Popescu au fost declarate cetățeni de onoare la Târgu-Jiu și Rovinari, iar ministrul Stroe este din Craiova. Preşedinta Federaţiei Române de Canotaj, Elisabeta Lipă, a declarat, cu acest prilej, că sportivii pe care îi coordonează vor participa în număr mare la competițiile importante care urmează. ,,Cu siguranţă, vom avea cea mai mare delegaţie la Tokyo. Am calificat deja bărcile mici, iar anul viitor, în luna mai, vom avea o regată de calificare pentru bărcile de 8+1 şi bărcile de 4. Anul acesta organizăm Campionatul Balcanic de juniori la Iaşi în august. Iar în luna septembrie avem Campionatele Europene de juniori şi tineret, iar în octombrie Campionatele Europene de seniori. Această pandemie este în regres, aşa că şi pentru sportivi este o motivaţie în plus ca până la Jocurile Olimpice să participe la aceste Europene”, a spus Lipă. Elisabeta Lipă a afirmat că în cantonamentul de la Snagov sunt respectate măsurile stricte de igienă şi securitate.,,Am decis să îl invităm pe ministrul Tineretului şi Sportului şi să-l băgăm în cantonament închis, să vadă cum este (n.r. – râde). Sportivii noştri s-au pregătit acasă două luni şi de o lună se antrenează aici, în circuit închis, toată lumea izolată şi cu mască. Să vadă şi domnul ministru cum este. Aici s-au respectat absolut toate regulile, sportivii, antrenorii şi personalul bazei au fost testaţi, deci n-a rămas nimeni netestat”, a precizat șefa Federației de Canotaj.
Cătălin Pasăre

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here