Candidaţii social-democraţi la parlamentare, depun scrisori de intenţie la PSD Gorj

515

Social-democraţii care vor să candideze la alegerile parlamentare pe Colegiile aprobate pentru PSD în Gorj trebuie să ceară în scris acest lucru, conducerii organizaţiei judeţene. Mai precis, social-democraţii deja parlamentari sau care doresc să devină deputaţi sau senatori, au începând de astăzi la dispoziţie, o săptămână pentru a-şi depune la sediul PSD Gorj, scrisori de intenţie privind candidatura lor la parlamentarele din decembrie.


Timp de o săptămână, la PSD Gorj se pot depune scrisorile de intenţie ale candidaţilor social-democraţi la parlamentare. Astfel, doritorii unui fotoliu de deputaţi pe Colegiul II, Colegiul III, Colegiul IV, Colegiul V şi Colegiul VI şi cei care vor fotoliul de senator pe Colegiul II, îşi pot depune solicitarea scrisă până vinerea viitoare. În aceeaşi zi Biroul Permanent Judeţean al PSD Gorj se reuneşte în şedinţă şi supune la vot secret candidaţii, stabilindu-se astfel cine vor fi cei care vor intra în luptă pentru Colegiile în cauză. Singura concurenţă s-ar putea înregistra pe Colegiul II de Deputaţi unde se poate înscrie Mugurel Surupăceanu şi Mihai Weber. Pe Colegiul III va candida Scarlat Iriza, pe Colegiul IV doctoriţa Camelia Kraibani, pe Colegiul V va candida Vasile Popeangă iar pe VI va fi Victor Ponta. La Senat va candida pe singurul colegiu al PSD, Toni Greblă.
Anamaria Stoica
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here