Candidații la alegerile locale, sub lupa ANI

1527

Agenția Națională de Integritate a lansat, pe site, o secțiune dedicată alegerilor locale programate pentru luna septembrie 2020, în vederea creșterii nivelului de transparentizare și de prevenire a incompatibilităților și a conflictelor de interese.

Această măsură are ca scop optimizarea procesului de completare a declarațiilor de avere și de interese de către candidați, oferirea asistenței de specialitate în ceea ce privește regimul juridic al incompatibilităților și al conflictelor de interese, dar și informarea societății civile cu privire la obligațiile pe care le au participanții la procesul electoral.
Totodată, Agenția Națională de Integritate a actualizat lista persoanelor care au interdicția de a ocupa o funcție aleasă timp de trei ani, punând la dispoziția publicului date și informații cu privire la peste 500 de persoane în cazul cărora s-a stabilit definitiv și irevocabil faptul că s-au aflat în incompatibilitate sau conflict de interese.
„În ceea ce privește înscrierea în cursa electorală a funcționarilor publici în vederea ocupării unei funcții alese, reprezentanții ANI aduc la cunoștință faptul că, în conformitate cu dispozițiile art. 514, alin. (1), lit. h) din Codul Administrativ, au obligația suspendării raportului de serviciu la inițiativa acestora „pentru participare la campania electorală, pe durata campaniei electorale și până în ziua ulterioară alegerilor”, respectiv începând cu data de 28 august 2020, conform Hotărârii nr. 576/2020 pentru aprobarea programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor necesare organizării și desfășurării în bune condiții a alegerilor pentru autoritățile administrației publice locale din anul 2020”, anunță ANI.
Persoanele interesate pot sesiza Agenția Națională de Integritate cu privire la potențiale nereguli din declarațiile de avere și de interese completate de către candidații la alegerile locale. Candidaturile pot fi depuse până pe data de 18 august. În Gorj, niciun partid nu a depus încă listele de candidați.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here