Căminele UCB, pline ochi de studenţi

326

Pentru anul universitar 2013-2014, toate solicitările studenţilor Universităţii „Constantin Brâncuşi” (UCB) Târgu-Jiu pentru locuri în cămin au fost onorate. Tarifele sunt accesibile, preţul mesei rămânând la nivelul anului trecut. De mai bine de o săptămână s-a pornit şi căldura în cămine, astfel că studenţii beneficiază de condiţii hoteliere optime.

Pentru anul universitar 2013-2014, Universitatea „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu a pus la dispoziţia studenţilor săi 96 de locuri în cămine. Repartizarea celor 96 de locuri pentru cazare s-a făcut după cum urmează: Facultatea de Inginerie: 18 locuri în CS Debarcader şi 4 locuri în Căminul ISJ Nr.2; Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor: 18 locuri în CS Debarcader şi 4 locuri în Căminul ISJ Nr.2; Facultatea de Ştiinţe Medicale şi Comportamentale: 9 locuri în CS Debarcader şi 8 locuri în Căminul ISJ Nr.2; Facultatea de Ştiinţe Sociale, Administrative şi Umaniste: 9 locuri în CS Debarcader şi 16 locuri în Căminul ISJ Nr.2; Facultatea de Ştiinţe Juridice: 6 locuri în CS Debarcader şi 4 locuri în Căminul ISJ Nr.2.

Toate solicitările studenţilor, onorate
Toate cele 96 de locuri au fost ocupate, fiind onorate solicitările studenţilor, în totalitate. „S-au ocupat toate locurile în cămine, 96 în total, din care 60 la Debarcader, 36 la Căminul ISJ Nr.2. Gradul de ocupare este 100% , toate cererile fiind onorate”, a confirmat Andreea Văduva, purtătorul de cuvânt al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
Cât priveşte tarifele percepute, pentru anul universitar 2013/2014 acestea sunt: pentru studenţii care ocupă un loc finanţat de la bugetul de stat – 185 lei/persoană/lună în CS Debarcader şi 105 lei/persoană/lună în Căminul ISJ Nr.2; pentru studenţii cu taxă – 280 lei/persoană/lună în CS Debarcader şi 200 lei/persoană/lună în Căminul ISJ Nr.2; tariful pentru masă în cadrul Complexului Studenţesc Debarcader este de 200 lei/persoană/lună.

Propunere pentru reorganizarea sistemului de mese
La ora actuală, pentru servirea mesei la căminul studenţesc al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu, un student scoate din buzunar 200 lei pe lună şi beneficiază doar de prânz. Conducerea Direcţiei generale Administrative a UCB a propus reorganizarea sistemului de servire a masei. „Direcţia Generală Administrativă a universităţii a propus Serviciului Social Cămine – Cantine reorganizarea sistemului de masă, astfel: micul dejun şi cina să se servească a la cart şi prânzul să fie sub formă de meniul zilei, iar plata acestora să se facă direct la Căminul Studenţesc Debarcader”, a menţionat Andreea Văduva, purtătorul de cuvânt al Universităţii „Constantin Brâncuşi” din Târgu-Jiu.
Reprezentanţii UCB confirmă faptul că în căminele studenţeşti a fost pornită căldura de mai bine de o săptămână, studenţii beneficiind de condiţii hoteliere optime.
Minodora Sucea

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here