„Nunta de Aur”, la Bumbești-Pițic

1010

Vârstnicii din comuna Bumbești-Pițic vor fi sărbătoriți pe 1 octombrie, de ziua lor. Autoritățile locale vor premia cuplurile care sărbătoresc anul acesta 50 de ani de căsătorie. „Se apropie cu pași repezi data de 1 octombrie 2024, ziua în care, în fiecare an, întreaga lume își sărbătorește seniorii. Ca și anul trecut, nici localitatea noastră nu va face excepție. De aceea, vă lansăm de pe acum, călduroasa invitație, tuturor acelora dintre dumneavoastră care ați împlinit vârsta de 65 de ani sau peste, de a ne onora cu prezența la festivitățile dedicate dumneavoastră, într-o zi atât de specială din viața comunității noastre, marți, 1 octombrie 2024, începând cu orele 12:00, la sediul „Centrului de zi pentru persoane vârstnice” (clădirea fostei școli gimnaziale) din satul Poienari. Alături de seniorii comunei noastre, vor păși la această sărbătoare și cuplurile care în acest an își serbează „Nunta de Aur”, adică 50 de ani minunați de căsătorie”, anunță autoritățile locale. Seniorii vor fi așteptați cu muzică bună, gustări tradiționale și daruri simbolice. Pe 1 octombrie, la nivel internațional, este sărbătorită Ziua Persoanelor Vârstnice.
I.I.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here