Minerii se descurcă singuri. Administrația CEO nu încheie contracte de transport. Șefii companiei dau vina pe Curtea de Conturi

2304

* Lider sindical: Se încalcă CCM-ul, o să-i dăm în judecată
* Licența de exploatare nu va fi prelungită

Salariații care lucrează la Cariera Husnicioara sunt lăsați de izbeliște, așa cum am relatat și în ediția de joi, și de către conducerea Complexului Energetic Oltenia, iar sindicatul s-a dovedit neputincios în problema transportului la și de la punctul de lucru în carieră. Cel puțin așa susțin angajații unității care reclamă că de două luni de zile nu mai au cu ce să ajungă în carieră, nemaifiindu-le asigurat transportul de către companie. Ei cheltuiesc sume importante de bani, pentru a ajunge la muncă, plătind taxiuri sau încercând să facă autostopul.

Situația este foarte grea pentru cei care lucrează în carieră, aceștia înțelegând că pentru șefii CEO, minerii de la Husnicioara nu mai înseamnă nimic, mai ales că această carieră urmează să fie închisă, iar licența de exploatare nu va mai fi prelungită deși mai există zăcământ.

Minerii sunt lăsați pe drumuri
Singura reacție a venit din partea liderului sindical de la Husnicioara, Paul Constantinescu, care a confirmat informațiile Gorjeanul, potrivit cărora minerii sunt lăsați pe drumuri, la propriu.
Acesta a declarat că vorbește des cu șeful Directoratului CEO, Dan Iulius Plaveti, însă că nu a reușit să-l convingă să mărească tarifele transportatorului, deși acestea au rămas la nivelul anului 2022. Din acest motiv, singura soluție, în opinia liderului sindical, ar fi ca angajații Carierei Husnicioara să se descurce cum pot, iar cheltuielile de transport să le fie decontate. Dar, și pentru asta, e nevoie de un act adițional la CCM, demersuri care vor dura cel puțin o lună.

,,Nu vor să majoreze tariful prestatorului de doi ani, iar prestatorul nu vrea să mai facă acest serviciu de transport”
Paul Constantinescu justifică starea de lucruri, astfel: ,,Până în data de 15 octombrie vom face un act adițional prin care să li se deconteze transportul. Am ajuns în această situație pentru că transportatorului nu i s-a indexat tariful de doi ani de zile, acesta cerând o majorare de 50 la sută. Dar, administrația CEO, directorul Plaveti a spus că nu poate să mărească valoarea contractului de transport, fiind nejustificată: numărul personalului a scăzut, iar cariera urmează să fie închisă și a spus că la un control al Curții de Conturi nu ar ieși bine. S-a reluat licitația de două ori, s-a prezentat doar vechiul transportator care nu e mulțumit de tarif, spunând că și costurile lui au crescut și nu va putea onora un astfel de contract dacă tariful nu va fi majorat de către companie. El are angajați cărora trebuie să le plătească dările aferente contractelor de muncă și alte cheltuieli, și nu-și permite să-și mai folosească mașinile în condițiile în care prețul pentru serviciul său este același de doi ani”, spune Paul Constantinescu.
Cariera Husnicioara mai are în prezent 218 salariați care lucrează în două schimburi. ,,Singura soluție este ca oamenii să se cupleze când vin la serviciu, fie cu mașinile personale, fie plătesc un alt mijloc de transport, iar cheltuielile să le fie decontate în baza unui act adițional încheiat la CCM și semnat de administrația CEO. (…) Se încalcă Contractul Colectiv de Muncă și o să-i dăm in judecată, dar până atunci trebuie să încheiem acel act adițional. Vorbesc tot timpul cu domnul Plaveti, sper să ajung la o înțelegere și până în 15 octombrie să avem actul adițional. Situația e tensionată, am avut nenumărate discuții cu administrația și federația, am discutat și astăzi (ieri, n.r.), cu directorul Trufelea, cu șeful Sucursalei Miniere… În fapt, nu se respectă prevederea CCM în care salariatul are 60 km pe sens transport gratuit”, mai precizează liderul.

Șefii CEO ,,pot să se răzbune cu adevărat”
Sindicalistul mai menționează că nu a vrut să facă scandal: ,,Pot să se răzbune (șefii CEO, n.r.) cu adevărat, să disloce personalul, să mute salariații la Motru, de la o unitate la alta, să nu le prelungească contractele individuale de muncă încheiate pe perioadă determinată și așa mai departe… Soluția este ca în condițiile în care de două ori a fost reluată licitația, CEO nu mărește tariful, dacă nu se rezolvă, în contrar fiind o prevedere și pentru alte unități. Cert este că oamenii trebuie să se cupleze, punem doi, trei salariați la transport cu mașina personală – cu bonuri, documente, justificative și să le fie decontate aceste cheltuieli și să ne putem organiza încât să aibă transportul asigurat”, a mai spus liderul sindical.
De la Cariera Husnicioara s-au pensionat, pe Legea 197/2021, 112 salariați, adică 30 la sută din tot personalul. ,,Lucrăm cu două excavatoare, unul pe cărbune și unul pe steril. O să plătim un avocat de la sindicat și o să mergem în instanță.
Dar până acolo, trebuie făcut actul adițional, iar pentru a rezolva situația tuturor, să le dăm recuperările, zilele de concediu pe care nu le-au luat. În privința licenței de exploatare, aceasta costă aproape 40 de milioane de lei, din câte știu eu. Noi mai avem zăcământ, este anormal ce se întâmplă cu închiderea acestei cariere, însă nu au de gând să prelungească licența de exploatare”, a mai spus Paul Constantinescu.
M.C.H.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.