HRISTOS A ÎNVIAT! ADEVĂRAT A ÎNVIAT!
În Duminica a 3-a după Sfintele Paşti (a Mironosiţelor); Ap. Fapte 6, 1-7; Ev. Marcu 15, 43-47; 16, 1-8, care urmează săptămânii Sfântului Toma, vom vedea că citirea textului Evanghelic la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie are un pronunţat caracter pascal, ca, de altfel, întreaga perioadă a Penticostarului, deoarece vine ca o altă mărturisire a Învierii, prin mesajul pe care îngerul îl împărtăşeşte Femeilor Mironosiţe sosite la mormântul Domnului ca să ungă cu miresme trupul Său cel mort şi îngropat, acestea devenind primele martore şi mărturisitoare ale minunii învierii lui Hristos din morţi. Aşadar, Mironosiţele vin la mormântul Domnului, dar găsesc mormântul gol, iar giulgiurile zăcând singure, ceea ce înseamnă că din «slujitoare ale morţii», aceste femei minunate devin mărturisitoare ale vieţii. De altfel, din perspectiva slujitoare a femeilor mironosiţe, cultul morţilor primeşte dimensiunea cultului Învierii, al vieţii fără de moarte, în sensul autentic al cuvântului, iar, ca urmare, slujba înmormântării pentru creştini nu are nimic trist în ea, căci liturghiseşte cele ale Vieţii dintru Împărăţie. Să mai precizăm faptul că Sinaxarul Duminicii a 3-a după Sfintele Paşti explică aşezarea cinstirii femeilor mironosiţe în această zi, prin textul următor: «Biserica Lui Dumnezeu a primit să prăznuiască după Sfântul Apostol Toma şi pe acestea, ca pe cele ce au propovăduit Învierea şi au adus multe mărturii pentru credinţa noastră, întru încredinţarea şi dovedirea lămurită a Învierii lui Hristos, ca pe unele care au văzut cele dintâi pe Hristos înviat din morţi şi au propovăduit tuturor învăţătura cea mântuitoare, în cel mai bun chip şi precum se cuvenea unor femei care au fost ucenice ale lui Hristos» (Penticostar, Sinaxar, p. 101). Acelaşi Sinaxar face, de asemenea, o asociere inspirată între femeile mironosiţe, ca vestitoare ale Învierii, şi femeia cea dintâi, Eva, prin care a venit stricăciunea neamului omenesc: «Aceste femei au mărturisit cele dintâi Învierea şi au vestit-o ucenicilor. Căci se cuvenea ca aceea, care căzuse mai întâi sub păcat, care auzise mai întâi blestemul: în dureri vei naşte fii, şi-l moştenise, să vadă mai întâi Învierea şi să audă ea însăşi bucuria», pentru că în felul acesta, prăznuirea Mironosiţelor ne cheamă pe toţi la mărturisirea Lui Hristos Cel Înviat, prin vieţile noastre pământeşti, chiar într-o lume ce pare atât de crispată în faţa evenimentelor morţii pandemice (trecerii) din această lume păcătoasă! Merită să mai subliniem că Duminica Femeilor Mironosiţe este ziua tuturor femeilor creştine, pentru că ele s-au făcut pilduitoare pentru slujirea credinţei în societatea contemporană, mai ales că ele sunt chemate a fi mărturisitoare ale vieţii şi nu ale morţii, născând viaţa, pentru mântuirea lor şi înmulţirea neamului omenesc. Femeile Mironosiţe sunt, de asemenea, chip de purtare smerită şi de ţinută decentă pentru femeile din societatea zilelor noastre, iar, nu în ultimul rând, ele sunt slăvitul chip de mărturisire curajoasă a Lui Hristos, chiar în mijlocul unei lumi din ce în ce mai cufundată în materialitate şi din ce în ce mai puţin sensibilă la valorile Evangheliei Mântuitorului. Ca o răsplată meritată, femeile creştine, nu trebuie să fie ignorate şi neatinse de darurile minunate pe care această Duminică a Mironosiţelor le-o împărtăşeşte, iar, acest lucru înseamnă o implicare directă a lor în viaţa Bisericii, cu sensibilitatea şi devotamentul de care sunt capabile. Pe de altă parte, pentru soţii creştini, această Duminică trebuie să se constituie într-un temei de aleasă delicateţe manifestată faţă de soţiile lor, delicateţe manifestată printr-o floare sau printr-un cuvânt frumos, ca dovadă a iubirii şi a preţuirii ce le-o poartă, ceea ce înseamnă că în Duminica Femeilor Mironosiţe, minunea Învierii Lui Hristos nu e o revenire la viaţa în compunere şi descompunere, ci e o trecere la viaţa cerească, la viaţa veşnică, fără de moarte şi fără de stricăciune!
,,Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat”!
Aşa cum ne relatează Sf. Ev. Marcu: «Şi venind Iosif cel din Arimateea, sfetnic ales, care aştepta şi el împărăţia lui Dumnezeu, şi, îndrăznind, a intrat la Pilat şi a cerut trupul lui Iisus. Iar Pilat s-a mirat că a şi murit şi, chemând pe sutaş, l-a întrebat dacă a murit de mult. Şi aflând de la sutaş, a dăruit lui Iosif trupul. Şi Iosif, cumpărând giulgiu şi coborându-L de pe cruce, L-a înfăşurat în giulgiu şi L-a pus într-un mormânt care era săpat în stâncă, şi a prăvălit o piatră la uşa mormântului. Iar Maria Magdalena şi Maria, mama lui Iosi, priveau unde L-au pus. Şi după ce a trecut ziua sâmbetei, Maria Magdalena, Maria, mama lui Iacov, şi Salomeea au cumpărat miresme, ca să vină să-L ungă. Şi dis-de-dimineaţă, în prima zi a săptămânii (Duminică), pe când răsărea soarele, au venit la mormânt. Şi ziceau între ele: Cine ne va prăvăli nouă piatra de la uşa mormântului? Dar, ridicându-şi ochii, au văzut că piatra fusese răsturnată; căci era foarte mare. Şi, intrând în mormânt, au văzut un tânăr şezând în partea dreaptă, îmbrăcat în veşmânt alb, şi s-au spăimântat. Iar el le-a zis: Nu vă înspăimântaţi! Căutaţi pe Iisus Nazarineanul, Cel răstignit? A înviat! Nu este aici. Iată locul unde L-au pus. Dar mergeţi şi spuneţi ucenicilor Lui şi lui Petru că va merge în Galileea, mai înainte de voi; acolo îl veţi vedea, după cum v-a spus. Şi ieşind, au fugit de la mormânt, că erau cuprinse de frică şi de uimire, şi nimănui nimic n-au spus, căci se temeau», iar, prin redarea acestui text Evanghelic este săvârşită o binemeritată recunoaştere a meritelor Femeilor Mironosiţe, cele dintâi vestitoare ale Învierii Domnului. Din Sfintele Evanghelii aflăm că trupul Domnului Iisus Hristos a fost înmormântat în grabă, în ziua de vineri, pe care noi am numit-o a patimilor, atunci ritualul ungerii, specific iudeilor, nefăcându-se complet. De asemenea, sâmbăta nu era îngăduit a se face nici o lucrare care presupunea efort fizic, legea iudaică fiind extrem de aspră în această privinţă, deoarece nu era voie să se facă mai mult de 2000 de paşi în această zi. Ca urmare, abia a treia zi, Duminica, cea dintâi a săptămânii, femeile au mers la mormânt spre a împlini cele cuvenite pentru ungere. Ştim cu toţi că au găsit mormântul gol, pentru că Domnul înviase, mai ales că le-a vestit învierea şi îngerul, dar şi-au adus aminte şi de cuvintele Mântuitorului care spusese: „După trei zile Mă voi scula!” (Matei 16, 21). Ca urmare, aceste femei curajoase devin primele vestitoare ale celei mai mari minuni din istoria mântuirii: Învierea Mântuitorului Iisus Hristos. Dar, să vedem, cine au fost, de fapt, aceste femei? Care este numele lor, ce ştim despre ele şi cum au ajuns ca să aibă zi deosebită pentru pomenire? La aceste întrebări vom încerca să răspundem, cu ajutorul Domnului, deoarece, pentru fiecare dintre ele avem şi mărturii în Sfânta Scriptură. Pentru unele directe, pentru altele indirect, iar, atunci când scriu şi amintesc despre Învierea Domnului şi despre intenţia femeilor de a unge Trupul Domnului, Sfinţii Evanghelişti pomenesc patru nume: Maria Magdalena, Maria lui Cleopa, numită şi «cealaltă Marie», Salomeea şi Ioana, pentru că toate patru sunt amintite în legătură cu lucrarea de mirungere pe care intenţionau s-o facă. Despre celelalte femei avem aceste mărturii indirecte: Suzana (Luca 8, 3), Marta şi Maria, surorile lui Lazăr din Betania (Ioan 11, 1), iar, în continuare, să amintim despre Maria Magdalena, femeia din care Mântuitorul scosese şapte demoni (Luca 8, 3), până la întâlnirea cu Iisus fiind stăpânită de duhuri necurate şi ducând o viaţă uşuratică!
„Iertate îţi sunt păcatele tale. Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace!”
Originară din localitatea Magdala, nu departe de Capernaum, această Maria Magdalena fusese căsătorită de mai multe ori, alunecând pe panta păcatului, precum piatra se rostogoleşte pe pantele pământului, însă, piatra se opreşte undeva, precum a fost şi cu viaţa Mariei Magdalena. Scrierile biblice menţionează faptul că ea ar fi fost «femeia păcătoasă» care a spălat picioarele Mântuitorului cu lacrimi în casa lui Simon Fariseul din Capernaum (Luca 7, 36-48). Mariei Magdalena i-ar fi adresat Mântuitorul cuvintele: „Iertate îţi sunt păcatele tale. Credinţa ta te-a mântuit, mergi în pace!”. Din acea clipă, Maria a devenit, astfel, alături de alte femei cucernice, deosebit de ataşată de Cel Care o vindecase şi i-a redat demnitatea vieţii. Aceasta Îl va urma îndeaproape şi Îl va sluji pe Domnul, iar evangheliştii au notat răsplata pe care Domnul i-a dat-o pentru râvna ei deosebită: a fost prima care s-a învrednicit să-L vadă după Înviere. Ştim, desigur, din tradiţie, că Maicii Sale se arătase Domnul mai întâi, ca un fapt firesc, de aceea, nici nu mai este menţionat de către evanghelişti, dar iată că, după Maica Domnului, Maria Magdalena a fost cea dintâi dintre mironosiţe care L-a văzut înviat. Ulterior, va deveni o propovăduitoare neobosită a Învierii, vestind întâi apostolilor, apoi altora nemenţionaţi în Evanghelii, dar pomeniţi în tradiţii demne de crezare. În acelaşi timp, Maria Magdalena, cea neîmpăcată cu decizia nedreaptă a lui Pilat în «procesul» Mântuitorului, l-a reclamat personal la Roma, iar Pilat a fost chemat aici, a fost judecat şi exilat la Lugdunum (Lyonul de azi), unde mai apoi s-a sinucis, frământat de remuşcări. E bine de ştiut că această femeie curajoasă a propovăduit şi în alte ţinuturi creştinismul, murind la Efes, dar Biserica dreptmăritoare i-a fixat zi anuală de pomenire la 22 iulie şi nu i-a uitat pilduitoarea ei râvnă şi devotamentul faţă de Mântuitorul Iisus Hristos. Am insistat foarte mult asupra Mariei Magdalena, fără a vorbi pe larg despre Maria lui Cleopa, despre Ioana, soţia lui Huza, despre Salomeea, pomenită de evanghelistul Marcu (16, 1), soţia lui Zevedeu şi mamă a fiilor lui, Iacov şi Ioan, despre Susana, despre Marta şi Maria, care pot fi socotite, pe bună dreptate, în rândul femeilor mironosiţe, întrucât în casa lor din Betania, Mântuitorul poposea adeseori şi mai ales pentru faptul că Maria săvârşise aici ungerea cu mir a Domnului, prevestind astfel moartea şi îngroparea Lui (Ioan 12, 3). Pe lângă acestea, vor fi fost, desigur, şi alte femei ataşate de Mântuitorul şi misiunea Sa, pe care nu le cunoaştem cu numele, dar fiecare a avut partea ei de lucru în ogorul propovăduirii, constituind un model admirabil pentru femeile creştine din toate timpurile, tocmai pentru a le reaminti oamenilor de ieri, de azi şi de mâine că Învierea Lui Hristos nu e o revenire la viaţa în compunere şi descompunere biologică, ci e o trecere la viaţa cerească, la viaţa veşnică, fără de moarte şi fără de stricăciune!
Profesor dr. Vasile GOGONEA
