Calea, Lumina, Adevărul şi Viaţa! – Dumnezeul Iubirii ne cheamă să ne facem degrabă făcători de pace şi să ne cerem iertare, pentru că numai astfel fiii Lui Dumnezeu ne vom chema!

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză); Ap. Romani 13, 11-14; 14, 1-4; Ev. Matei 6, 14-21 (Învăţătură despre iertare, post şi neagonisire), la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie, prin mesajul Sfintei Evanghelii, învăţătura este adâncă în înţelesurile ei, deşi cuvintele sunt simple şi puţine, dar, ca o lumină se revarsă asupra sufletului nostrum, în toată perioada Postului Sfintelor Paşti în care intrăm acum, deoarece, îndată va începe o perioadă lungă de urcuş duhovnicesc interior spre Înviere, pentru că postim ca să aşezăm în locul celor vremelnice, pe cele nestricăcioase şi veşnice, iar, în acest fel să devenim cu toţi moştenitorii Împărăţiei Cerurilor. Numai prin rugăciune şi smerenie, vom pătrunde mesajul Evanghelic în care se spune: «Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; Iar de nu veţi ierta oamenilor greşealele lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşealele voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat, grăiesc vouă, şi-au luat plata lor! Tu, însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie! Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură. Ci, adunaţi-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică, unde furii nu le sapă şi nu le fură! Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta!». Minunate sunt aceste cuvinte care înmlădiază sufletul omului păcătos, mai ales că Duminica aceasta se mai numește și «Duminica Iertării», când nu ne cerem iertare doar de la Dumnezeu, pentru cele pe care I le-am greșit, ci ne cerem iertare și unii de la alții, pentru cele pe care, cu voie sau fără de voie, le-am greșit. Acest obicei se mai păstrează doar în mănăstiri și mai puțin în parohii, însă bine este să-l reluăm cu toții, credincioşi, frați și surori întru Hristos, împlinindu-l cu multă râvnă, atât față de cei din familie, mai mici sau mai mari, cât și față de cei de aproape sau de departe, față de cei cărora știm că le-am greșit sau care ne-au greșit nouă. Nu are atât de multă importanță deosebită, cine ar trebui sau s-ar cuveni să ceară iertare, nu contează mult, cine are dreptatea de partea lui, pentru că înaintea Domnului, toți suntem greșiți! Cel mai important este să se grăbească fiecare să fie primul care cere iertare, făcându-se, astfel, făcător de pace, că acesta fiul lui Dumnezeu se va chema (cf. Mt. 5, 9), iar, în fiecare clipă, Dumnezeul Iubirii ne cheamă să ne facem degrabă făcători de pace şi să ne cerem iertare, pentru că numai astfel, fiii Lui Dumnezeu ne vom chema!

,,Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc”!
Această Sfântă Duminică are multe şi adânci semnificaţii, dar, mai are darul să ne ajute a recapitula succint istoria căderii lui Adam, strămoşul nostru, ca să vedem şi motivele pentru care a fost izgonit din Rai. Desigur, nu numai istoria căderii, ci şi începutul ridicării, pentru că întregul an liturgic-bisericesc este în aşa fel alcătuit încât în cele 365(6) de zile, ni se înfăţişează pe dinaintea ochilor sufleteşti şi ai privirol minţii, întreaga istorie a căderii şi mântuirii neamului omenesc. Desigur, cele trei mari perioade: Octoihul, Triodul şi Penticostarul au fiecare o semnificaţie specifică, prin raportare la cele trei slujiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru că perioada Octoihului, cea mai mare ca extindere, comemorează evenimentele de dinaintea venirii Lui, până în ajunul Patimilor, reînnoind activitatea didactică sau învăţătorească a Domnului, iar, perioada Triodului, în care ne găsim acum, evidenţiază oficiul arhieresc al Mântuitorului sau activitatea de Mare Preot, împlinită mai ales prin Jertfă, adică, prin Patimile şi moartea Sa pe Cruce. Perioada Penticostarului comemorează timpul dintre Învierea Domnului şi Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile), semnificând slujirea împărătească a Mântuitorului Iisus Hristos, biruitor asupra păcatului şi a morţii. În acest fel, reconstituim cu exactitate un timp liturgic în care ne găsim, amintindu-ne, deci, că Triodul recapitulează slujirea arhierească, mântuitoare, a Domnului, pentru ridicarea omului căzut şi izgonit, pentru a-i oferi şansa redobândirii raiului pierdut. Pentru un mare ajutor în această orientare duhovnicească, ne pot fi şi slujbele din Postul Mare, între care şi Deniile la care se citeşte Canonul Sfântului Andrei Criteanul, care, prin stihuri de cugetare adâncă, descrie psihologia căderii, dar şi căile de revenire la statura creştinului înduhovnicit. Dacă vom pune întrebarea, cine l-a izgonit pe Adam din Rai?, poate suntem tentaţi a spune că Dumnezeu a făcut acest lucru, dar, greşim foarte mult, pentru că motivele sunt cele trei mari păcate, rod al întrebuinţării neînţelepte a libertăţii dăruite lui de către Însuşi Dumnezeu: mândria, neascultarea şi lăcomia. Pentru că, lăsându-se amăgit de diavolul-şarpe, omul s-a mândrit, crezând că va fi asemenea lui Dumnezeu şi fără ascultare, de aceea s-a lăcomit să accepte repede oferta Evei. Trebuie să recunoaştem că de fiecare dată, când recitim istoria căderii şi a izgonirii lui Adam din Rai, ne gândim exclusiv la el, ca personaj biblic, deoarece, Adam este prototipul fiecăruia dintre noi, aşa încât ne dăm seama că noi repetăm, sub o formă sau alta, istoria căderii lui în păcatul morţii. De bună seamă, dăruind și primind iertare, dobândim o mai bună așezare pentru vremea postului, când Harul Lui Dumnezeu ne vine în ajutor, fiindcă izvorăște de la Împăratul păcii și ne întărește întru a persevera în direcția cea bună a căutării la cele din ceruri! Postul are menirea evidentă de a ne pregăti minuţios pentru a întâmpina și a primi marele har al Învierii Domnului, Praznicul prin excelență al tuturor celor care în Hristos s-au îmbrăcat prin Botez, dar și prin cugetare, vorbă și faptă, iar, dacă un credincios disciplinat se teme de pandemie şi de amenzile poliţiştilor, el trebuie să fie atent şi la ceea ce mănâncă, fiind atent chiar și la etichetele de pe alimente, mai ales că postirea are în primul rând un caracter duhovnicesc, în care se înscrie și postul de bucate socotite de dulce. Oricum, postirea urmărește luarea aminte la gândurile, la vorbele, la atracțiile, la poftele și la înclinațiile care ne duc la faptele cele care nu sunt plăcute Lui Dumnezeu, adică, nu se înscriu în firescul pe care Domul Hristos ni l-a revelat ca fiind propriu nouă, prin facerea după chipul Dumnezeului Ceresc şi cu potențialul duhovnicesc de a ne asemăna Lui, pentru că numai Dumnezeul Iubirii ne cheamă să ne facem degrabă făcători de pace şi să ne cerem iertare, iar, numai astfel, fiii Lui Dumnezeu ne vom chema!

,,Căci unde este comoara ta, acolo va fi şi inima ta”!
Prin urmare, noi nu ne socotim postitori pentru că mâncăm fasole și cartofi, cu sau fără ulei, ci, ne străduim să punem accentul pe postirea de gânduri străine de Dumnezeu, luând aminte și păstrând, ca pe o lege a firii, tot Cuvântul Lui Dumnezeu, învățăturile Sfinților Părinți ai Bisericii precum și povățuirile duhovnicilor noştri! Acesta semnifică principiul de viață cel de toată vremea, nelimitându-se doar la vremea postului, căci postirea de păcate și de gânduri necurate, iertarea și căutarea păcii, nu se cultivă doar când postim! Vremea care ne stă înainte, nu este altceva decât o binecuvântată perioadă menită să ne regleze, concomitent cu metabolismul trupului, buna petrecere și viețuire a sufletului fiecăruia dintre noi! Pentru cei mai mulţi, postirea este și un prilej de curățire a «toxinelor» sufletești, acumulate în vremuri de contagiune pandemică a minciunii şi a manipulării grosolane, mâncarea de post, nerezumându-se doar la o simplă dietă, menită să ne curățească trupul! E bine ca în această perioadă, să ne facem «curățenie» printre gânduri și trăiri, printre grăiri și fapte, căutând la îndrumarea unui duhovnic înzestrat cu har, care să facă şi cu noi ceea ce se cuvine pentru a ne mântui, mai ales că dezechilibrul la care s-a ajuns în grija pentru trup mai mult și pentru suflet mai puţin, are acum ocazia să se reechilibreze. Prin urmare, e bine să ne reluăm bunul obicei de a ne îngriji de hrana sufletului, pentru sinea noastră, pentru copii, pentru rudele apropiate, pentru toţi cunoscuţii, măcar în măsura în care ne îngrijim pentru cele ale trupului. Că nu numai cu pâine va trăi omul, ci, cu tot Cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu (cf. Mt. 4, 4), iar, în ultimă instanţă, să nu uităm Cuvântul Domnului: dacă nu veți mânca trupul Fiului Omului și nu veți bea sângele Lui, nu veți avea viață în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu și bea Sângele Meu, are viață veșnică, și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Căci Trupul meu este adevărată mâncare și Sângele Meu adevărată băutură. (cf. In. 6, 53-55). În concluzie, dacă ne îndreptăm atenția firească spre aceste lucruri, să nu o lepădăm deîndată ce se termină postul, pe motiv că am schimbat și alimentația, ca să nu ne păgubim sufletește, fiindcă Evanghelia Duminicii acesteia, nu leagă doar iertarea de postire, ci și postirea de neagonisire, adică, ne arată încă un folos al postirii: pregătirea noastră în vederea mântuirii prin milostenie, nu pentru îmbogățirea și strângerea de comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură (cf. Mt. 6, 19), iar, perioada care începe acum, fără îndoială că ne poate deveni prilej de folos și de mântuire, de pregătire pentru a întâmpina Harul și bucuria Învierii Domnului, pentru că numai Dumnezeul Iubirii ne cheamă să ne facem degrabă făcători de pace şi să ne cerem iertare, ca astfel, fiii Lui Dumnezeu să ne chemăm!
Profesor dr. Vasile GOGONEA